Matei 18:1-14

Lumea se complace în poziţia celui mare. Ucenicii nu scapă nici ei de această mentalitate: ei doresc să ştie „cine este deci mai mare în Împărăţia cerurilor“ (v. 1). Domnul le răspunde că primordial este să intre în împărăţie, iar pentru cel intrat acolo, important este să fie nu mare, ci mic. Pentru a le întipări şi mai bine în inimi această învăţătură, cheamă un copilaş şi îl aşază în mijlocul lor.Avem poate şi noi copii mici în jurul nostru: ei sunt aşezaţi lângă noi ca modele de încredere şi de simplitate. Să ne ferim să nu-i dispreţuim din pricina slăbiciunilor lor, a neştiinţei sau a naivităţii lor. Mai mult însă decât aceasta, să ne ferim să nu-i facem să păcătuiască (sau să se mânie). Exemplul rău al unuia mai vârstnic este cea mai rea cursă întinsă celor mai mici. Isus repetă aici ceea ce spusese deja cu privire la prilejurile de cădere (comp. v. 8,9 şi cap. 5.29,30).Departe de a-i dispreţui pe aceşti micuţi, Dumnezeu răspunde la slăbiciunea lor printr-o grijă deosebită: responsabilizează îngeri să vegheze asupra lor. Şi să nu uităm că Domnul Isus a venit pentru a-i mântui (v. 11), astfel că ei beneficiază de lucrarea Lui chiar dacă mor înainte de a fi atins vârsta responsabilităţii. Parabola cu oaia rătăcită ne învaţă ce valoare are un singur mieluşel pentru Bunul Păstor.