Matei 17:1-8

Transfigurarea Domnului Isus pe munte, o viziune a împărăţiei; Isus singur (vers. 1-8)

　　　　Transfigurarea, cu care începe acest capitol, ne dă o viziune a împărăţiei, întrucât Isus Însuşi, strălucind ca soarele, era figura centrală, şi cu El în condiţii cereşti erau Moise şi Ilie, în timp ce trei ucenici în condiţii pământeşti aveau parte cu ei. „Norul luminos“ care îi umbrea era evident reapariţia a ceea ce altădată rămânea deasupra cortului întâlnirii, şi din el se auzea glasul Tatălui, spunând că Isus este Obiectul preaiubit şi plăcut inimii Sale. Petru vorbise în felul său nestăpânit, arătând că el încă nu avea priceperea suficientă a gloriei exclusive şi supreme a Stăpânului său. Nu pe Petru, ci pe Hristos trebuie să-L ascultăm. Urechile trebuie să ne fie pline de glasul Lui, şi ochii noştri cu prezenţa Lui, pentru ca, asemenea ucenicilor când viziunea se termina, să vedem pe nimeni altul „decât pe Isus singur“.Deşi Petru în acele momente avusese numai puţină înţelegere a ceea ce a însemnat transfigurarea, a înţeles-o mai târziu, când Duhul a fost dat, cum vedem în a doua epistolă a lui. A realizat după aceea că transfigurarea a fost confirmarea cuvântului profetic cu privire la „puterea şi venirea Domnului nostru Isus Hristos“, pentru că ei fuseseră „martori cu ochii lor ai măreţiei Lui“ (1.16-19). Semnificaţia deplină a transfigurării n-a fost înţeleasă după ce Fiul Omului a fost înviat dintre morţi şi ca urmare a acestui fapt, Duhul Sfânt a fost dat. De aici şi porunca Domnului către cei trei ucenici despre care se spune în versetul 9.Viziunea a trezit totuşi întrebări în minţile ucenicilor cu privire la profeţia venirii lui Ilie; şi răspunsul Domnului a arătat că în ce priveşte cea dintâi venire a Sa, profeţia aceea şi-a găsit împlinirea în Ioan Botezătorul care fusese omorât. Şi El a prins din nou ocazia de a prezice propria Sa moarte.