Matei 16:13-17

Revelaţia dată de Tatăl lui Petru: Hristos, Fiul Dumnezeului Celui viu (vers. 13-17)

　　　　Este însemnat faptul că în acest capitol înştiinţarea Domnului împotriva acestor două tendinţe vine chiar înaintea istorisirii vizitei Sale în Cezarea lui Filip şi a întrebării pe care a pus-o acolo ucenicilor Săi. În locul acesta El era la limita extremă spre nord a ţării, şi pe cât se putea mai departe de locurile vizitate de oameni. Cine era El? Aceasta era întrebarea supremă. Răspunsurile date de popor erau variate şi confuze, şi ei nu erau suficient de interesaţi să pună întrebări serioase. Dar adresându-Se mai direct ucenicilor Săi, Petru a fost în stare, învăţat de Dumnezeu, să dea un răspuns clar, care a adus la lumină Stânca pe care avea să fie zidită Adunarea. Coloseni 2 ne arată cât de distructiv este aluatul, atât al fariseilor cât şi al saducheilor, împotriva poziţiei şi a credinţei Adunării. În Matei 16 vedem cum Domnul i-a înştiinţat pe ucenicii Săi împotriva la amândouă, înainte de a face cel dintâi anunţ al Adunării care avea să fie zidită.Simon Petru a fost un om binecuvântat. De la Dumnezeu Însuşi din ceruri, despre care Isus vorbea ca fiind „Tatăl Meu“, a ajuns la el o revelaţie care niciodată n-ar fi putut veni de la om. Ochii lui au fost deschişi ce să vadă în Isus pe Hristos. Aceasta era poziţia Sa oficială, ca Uns al lui Dumnezeu. Dar cine era Unsul acesta? Petru a înţeles că El era “Fiul Dumnezeului Celui viu“. Aceasta era în adevăr o mărturisire izbitoare. Dumnezeu este Dumnezeul Cel viu, infinit mai presus de puterea morţii. Acest lucru în mod evident venise la Petru ca un fulger prin revelaţia divină. Încă nu era stabilit în deplina lui înţelegere, după cum vedem peste câteva versete. Totuşi el a văzut ceva, şi a mărturisit ce înţelesese.Mărturisim şi noi acest adevăr? Şi îi înţelegem în adevăr însemnătatea? Atunci am găsit în adevăr Stânca atotbiruitoare, şi ca Petru suntem binecuvântaţi.