Matei 15:27-28

Gânduri modeste despre sine şi o credinţă mare (vers. 27, 28)

　　　　Ea aşa a făcut, într-un fel izbitor. Răspunsul ei, în versetul 17, spunea de fapt: „Eu nu sunt decât dintre naţiuni, totuşi printre oameni este suficient surplus pentru câini să se hrănească, şi sunt sigură că inima lui Dumnezeu nu este mai strâmtă decât inima omului.“ În răspunsul ei Domnul Isus îndată a descoperit mare credinţă şi, recunoscând-o, i-a dat tot ce dorea.În felul acesta pentru a doua oară El a descoperit mare credinţă şi a subliniat-o. În amândouă cazurile – centurionul din capitolul 8 şi aici – era cineva dintre naţiuni care a arătat această credinţă; şi în amândouă cazurile era în legătură cu condamnarea eului. „Nu sunt vrednic“, spunea centurionul; „nu sunt decât un câine“ părea să spună femeia aici. Aşa este întotdeauna: gândurile înalte despre sine merg împreună cu credinţa mică, şi gândurile modeste despre sine, cu credinţa mare. Să cercetăm şi să vedem dacă explicarea credinţei noastre mici se află chiar aici.Inima lui Dumnezeu era în adevăr mai largă decât îşi închipuia femeia. Ea, deşi un câine, a obţinut o mare firimitură de la masă; dar în curând întreaga masă avea să fie servită câinilor, pentru că acesta este înţelesul anunţului făcut de Pavel în Fapte 28.28. Şi totodată, multe aveau să fie înainte de a se face acest anunţ, şi în evanghelia după Matei vedem începuturile tranziţiei acesteia minunate. În partea care a rămas din acest capitol vedem alte manifestări izbitoare a inimii lui Dumnezeu. Îndurarea care a binecuvântat o femeie dintre naţiuni era, de asemenea, la dispoziţia mulţimilor necăjite din Israel. Mulţimea nu avea decât să aducă pe cei nevoiaşi ai lor şi „să-i arunce la picioarele lui Isus“ ca ei să fie vindecaţi, în aşa fel încât gândurile lor erau îndreptate spre Dumnezeul lui Israel şi Îl glorificau pe El.