Matei 15:10-23

Inima omului ca izvor al răului (vers. 10-20)

　　　　După ce a arătat fariseilor starea lor, Domnul S-a întors spre popor ca să-i înştiinţeze cu privire la greşeala care era la rădăcina acestei făţărnicii – presupunerea că întinarea unui om ar veni din afară, şi nu dinăuntru; că ar fi ceva fizic, nu spiritual. Lucrul care întinează este ce iese din gura omului, arătând ce este în inima lui. Inima omului este izvorul întinării. Solemn fapt! Fariseii desigur s-au poticnit de această învăţătură care reteza rădăcina obiceiurilor lor ceremoniale, însă aceasta doar arăta că ei nu erau plante pe care să le fi plantat Dumnezeu. Sfârşitul lor va fi că vor fi dezrădăcinaţi. Ei înşişi erau orbi şi rătăceau pe alţii care, de asemenea, erau orbi. Dumnezeu va avea de a face cu ei în cârmuirea Sa, iar ucenicii aveau să-i lase, să nu se răzbune.Dar ceea ce spusese Domnul părea de neînţeles chiar şi ucenicilor; de aceea Petru a cerut o explicaţie, gândind că a fost o parabolă. Aceasta a atras după sine o mustrare – deşi amabilă – din partea Domnului. Fapt este că niciunul, nici chiar cel mai bun din ei, nu vedea mai mult, dincolo de litera legii cu darurile ei şi rânduielile ei ceremoniale, şi de aceea nu aveau decât puţină pricepere. Ei aveau grijă de ceea ce le intra în gură, pentru ca să fie curaţi ceremonial. Legea, dacă este înţeleasă spiritual, are grijă de starea inimii, aşa cum Domnul a arătat în predica Sa de pe munte. Lucrurile rele din versetul 19 ies din inimă, şi este important de observat că gândurile rele sunt în capul listei, pentru că de aici încep toate. În felul acesta Domnul a dat pe faţă răul care este în inima omului.