Matei 14:13-22

Mila neschimbată a inimii lui Hristos (vers. 13-21)

　　　　Când a auzit acestea, Isus a plecat spre un loc pustiu. Marcu ne spune că tocmai în acel timp ucenicii s-au întors la El din misiunea lor. O perioadă de singurătate şi linişte se potrivea în această situaţie pentru Domnul, pentru ucenicii Săi şi pentru cei care îl urmaseră pe Isus, acum întristaţi; se pare că ei L-au însoţit.Totuşi şi mulţimea s-a dus după El, şi El le-a împlinit nevoile. Ca întotdeauna, Lui I s-a făcut milă de ei. Indiferenţa din Nazaret şi răutatea lui Irod n-au produs vreo schimbare în El. Să ne gândim îndelung şi adânc la mila neschimbată a inimii lui Hristos. Binecuvântat fie Numele Său!Nu Domnul, ci ucenicii au dat ideea ca mulţimile să se ducă să-şi procure de mâncare. Îndurarea Lui i-a reţinut şi a poruncit ucenicilor să le dea de mâncare. Aceasta îi punea la probă pe ucenici şi a adus la lumină cât de puţin cunoscuseră ei puterea Stăpânului lor. Aveau să descopere cum calea aleasă de El era să folosească resursele mici pe care le aveau la îndemână, şi să le înmulţească până ce aveau să fie mai mult decât suficiente. Profetul spusese că Domnul Îşi va găsi odihna în Sion şi că atunci cuvântul Său va fi: „Voi binecuvânta din belşug hrana sa, voi sătura cu pâine pe săracii Săi“ (Ps. 132.15). Domnul (Iahve) era acum printre cei din poporul Său în Persoana lui Isus şi, deşi nu era odihnă pentru El în Sion în acel timp, totuşi El dovedea că El va împlini nevoia celor cinci mii de bărbaţi, în afară de femei şi copii. El le făcea parte altora de bunătatea cerului, pentru a privit spre cer când binecuvânta pâinile şi peştii.

Mai mult decât suficient în prezenţa nevoii omului; mai mult decât suprem faţă de puterile celui rău

　　　　Să ne amintim situaţia prezentată în această evanghelie. El fusese respins de naţiune, conducătorii mergând atât de departe încât au comis păcatul care nu poate fi iertat, atribuind lucrările Lui puterii diavolului. Prin urmare, El terminase legăturile cu ei. Aceasta am văzut în capitolele 11 şi 12. Apoi în capitolul 13 El a rostit parabolele care descoperă dezvoltări noi în ce priveşte împărăţia cerurilor; şi la sfârşitul acelui capitol aflăm că poporul din patria Sa nu vedeau în El nimic dincolo de fiul tâmplarului. Intrăm în capitolul 14 ca să aflăm cum Irod omoară pe cel care era înainte–mergătorul Domnului, încât respingerea din toate părţile nu putea fi mai completă. Cu toate acestea înainte de a termina acest capitol vedem cum se arată două fapte măreţe: întâi, El este mai mult decât suficient în prezenţa nevoii omeneşti, a lipsurilor mulţimii sau a slăbiciunii ucenicilor. În al doilea rând, El este mai mult decât suprem când este confruntat de puterile stăpânite de cel rău. El nu numai că umblă pe apele înfuriate, dar îl face în stare şi pe ucenicul Său slab să facă la fel.