Matei 14:1-12

Omorârea lui Ioan Botezătorul; mângâierea dată de Isus (vers. 1-12)

În timpul acela, spune cel dintâi verset, Irod „a auzit de faima lui Isus“. Chiar când El nu avea faimă în Nazaret, faima lui a ajuns la urechile acelui om nelegiuit şi pe cât se pare, i-a atins conştiinţa împietrită. Este de observat că ar fi înţeles că Ioan înviase dintrei cei morţi, după cum unui alt Irod de mai târziu îl vedem pe Pavel spunându-i: „De ce vi se pare de necrezut că Dumnezeu învie morţii?“ (Fapte 26.8). Ceea ce ei n-au crezut când au avut loc unele fapte, li s-au reamintit de o conştiinţă vinovată.Aceasta îl conduce pe Matei să ne spună istoria martiriului lui Ioan, care avusese loc nu cu mult înainte. Mărturia plină de credincioşie a lui Ioan a stârnit mânia lui Irod şi răzbunarea Irodiadei, şi înainte-mergătorul Domnului a murit ca urmare a unui jurământ nelegiuit. Irod a încălcat legea lui Dumnezeu ca să-şi păstreze în cinste cuvântul dat. Aşa era omul care stăpânea peste mulţi iudei – desigur, o pedeapsă pentru înmulţirea păcatelor lor.Ioan îndreptase întotdeauna privirile oamenilor spre Isus, şi mulţi recunoşteau că deşi el nu făcuse nicio minune, „toate câte le-a spus Ioan despre Acesta erau adevărate“ (Ioan 10.41). Ca rod al credincioşiei faţă de Isus, ucenicii lui ştiau ce au de făcut, când el a fost deodată înlăturat. Li s-a dăruit trupul lui şi, după ce l-au îngropat, „au venit şi au dat de ştire lui Isus“. Ioan fusese lampa care ardea şi strălucea, în timp ce Isus era lumina care, venind în lume, luminează pentru orice om. Lampa s-a stins, de aceea ei s-au îndreptat spre Lumina cea mare şi acolo au găsit mângâiere.