Matei 12:1-14

Fiul Omului ca Domn al sabatului (vers. 1-8)

　　　　De la înălţimile în care am ajuns în capitolul anterior, coborâm în adâncimile nebuniei şi orbirii omeneşti aşa cum se arată în farisei. În capitolul acesta Îl vedem respins într-un mod hotărât de către conducătorii iudeilor, şi nu numai de către cetăţile Galileii. În cele dintâi două cazuri, furia a izbucnit în legătură cu sabatul. Domnul a apărat fapta ucenicilor Săi, având în vedere cel puţin patru temeiuri (vers. 3-8).Când David, împăratul uns al lui Dumnezeu, era respins, nevoile lui personale au avut o importanţă mai mare decât rânduiala de la cort, iar cei care îl urmau i-au fost asociaţi în acest lucru. Fiul mai mare al lui David era acum respins, şi nu se puteau împlini nevoile ucenicilor Săi, chiar dacă aceasta încălca regulile lor referitoare la Sabat? Dar, în al doilea rând, templul avea întâietate mai mare decât sabatul, pentru că preoţii totdeauna lucrau în sabat; şi Domnul Isus spunea că era mai mare decât templul. Dumnezeu era în adevăr în Hristos într-o măsură infinit mai deplină decât fusese vreodată în templu. În al treilea rând, era acel cuvânt despre îndurare în Osea 6, la care se referise mai înainte; acesta se aplica în acest caz. Şi, în al patrulea rând, Isus spunea că, fiind Fiu al Omului, El era Domn al sabatului; cu alte cuvinte, sabatul nu avea nicio putere asupra Lui, ca să-L oblige la ceva. El era Stăpânul sabatului şi El putea să dispună de el după cum ştia că era cazul.

Arătarea îndurării într-o zi de sabat (vers. 9-14)

　　　　În cel de al doilea caz Domnul a răspuns ezitării lor prin referirea la propria lor practică. Ei nu aveau nicio reţinere de a lucra în sabat pentru a-şi arăta îndurarea faţă de o oaie. Cine erau atunci ei să-I obiecteze că a arătat îndurare unui om în sabat? Domnul îndată Şi-a arătat această îndurare. Totuşi atât de împietrite le erau inimile, încât îndurarea Lui doar le-a stârnit gândurile de ucidere. S-au sfătuit îndată cum să-L piardă.