Matei 11:20-30

În cetăţile Galileii, Domnul Isus a făcut cele mai multe dintre minunile Sale, însă, aşa cum profeţise Isaia, inimile au rămas închise: „Cine a crezut în ceea ce ni se vestise şi cui i s-a descoperit braţul Domnului?“ (Isaia 53.1). Domnul Isus dă totuşi un răspuns la această întrebare, lăudându-L, „în timpul acela“, pe Tatăl: „Tu ai ascuns acestea de cei înţelepţi şi pricepuţi şi le-ai descoperit pruncilor“ (v. 25). Apoi, întorcându-Se spre oameni, i-a chemat: „Veniţi la Mine!“ «Veniţi cu această încredere de copil; nimeni altul în afară de Mine nu vi-L poate descoperi pe Tatăl. Şi învăţaţi nu numai din cuvintele Mele, ci „de la Mine“, din propriul Meu exemplu, „pentru că Eu sunt blând şi smerit cu inima“» (v. 28,29; Efeseni 4.20-21).Lângă Domnul Isus vom găsi două lucruri în aparenţă contradictorii: odihna şi jugul. Jugul este acea piesă grea, de lemn, folosită pentru a înhăma boii şi simbolizează ascultarea şi lucrarea. Jugul Domnului este însă uşor. Pentru Domnul, jugul era reprezentat de voia Tatălui Său, iar împlinirea acestei voi Îi umplea fiinţa de desfătare. În acelaşi fel, cel răscumpărat schimbă oboseala şi povara păcatului (v. 28) cu sacrificiul de bunăvoie al dragostei (2 Corinteni 8.3-5). „Ferice de cei blânzi“, anunţase Domnul Isus în cap. 5.5; nu au ei privilegiul să-I fie Lui asemeni?