Matei 11:16-19

　　　　Indiferenţa poporului şi faţă de severitatea lui Ioan şi faţă de harul Domului (vers. 16-19)

　　　　După ce a vorbit despre Ioan, despre măreţia lui şi de poziţia care i s-a dat în ce priveşte slujirea, Domnul a trecut la indiferenţa poporului. Ei auziseră predica plină de putere a lui Ioan, iar acum Îl ascultaseră pe Domnul şi văzuseră lucrările Sale de putere; totuşi nici unul, nici celălalt nu i-a atins cu adevărat.Ei erau ca nişte copii nemulţumiţi care nu vroiau să fie convinşi să se supună regulilor jocului. Fusese o notă de severitate în lucrarea lui Ioan, dar ei n-au arătat vreun semn de plânset al pocăinţei; Isus venise plin de har şi de bucuria mântuirii, totuşi ei n-au arătat niciun semn real de bucurie. În schimb ei căutau motive de neîncredere în amândoi.Cuvintele pe care le aruncau asupra lui Ioan erau o minciună neruşinată, în timp ce strigătul împotriva Domnului avea ceva adevăr în el, pentru că El era în sensul cel mai înalt „un prieten al vameşilor şi al păcătoşilor“. Ei intenţionau totuşi să prezinte acest cuvânt în sensul cel mai jos posibil; când un duşman aruncă o acuzaţie ca să discrediteze, găseşte jumătate de adevăr mai de folos decât o minciună întreagă. Atât timp cât umblăm în ascultare, cu o conştiinţă bună, nu avem să ne temem de noroiul cu care îi place duşmanului să ne împroaşte. Ioan, care era printre cei mai mari profeţi, şi Fiul Omnului Însuşi aveau să îndure acest lucru. Cei care erau copii ai înţelepciunii nu aveau să fie înşelaţi de aceste defăimări. Ei îndreptăţeau înţelpciunea şi în felul acesta îi condamnau pe adversari. Acelaşi fapt a fost precizat în alte cuvinte, când Domnul Isus spunea: „Voi nu credeţi, pentru că nu sunteţi dintre oile Mele... Oile Mele aud glasul Meu“ (Ioan 10.26, 27).