Versetul zilei

„Să-ți respecți tatăl și mama“ este prima poruncă însoțită de o promisiune „ca să-ți fie bine și să ai viață lungă pe pământ!“.

Efeseni 6:2-3 (NTR)

Matei 10:16-22 (F. B. Hole)

de F. B. Hole - 11 Ianuarie 2017

Matei 10:16-22

    Atitudinea înfaţa persecuţiei (vers. 16-22)

    Apoi El i-a înştiinţat deschis că aveau să întâlnească împotrivire, respingere şi persecuţie, şi au fost îndrumaţi cu privire la atitudinea lor în prezenţa acestor situaţii. Acestea sunt redate în versetele 16-39. Mergând înainte printre oameni, ei vor fi ca nişte oi în mijlocul lupilor; adică vor fi ca Domnul lor în poziţie, şi ei aveau să fie şi în caracter – înţelepţi şi fără vină. Când vor fi acuzaţi înaintea stăpânitorilor, ei să se încreadă în Dumnezeu ca Tată al lor, şi să nu se îngrijoreze cum să se pregătească pentru a da un răspuns, pentru că în ceasul în care vor avea nevoie, Duhul Tatălui lor va vorbi în ei şi prin ei. În unele cazuri, martiriul va fi înaintea lor, şi în toate cazurile ei vor întâmpina ură, care va trece dincolo de orice sentiment uman. Pentru cei care vor suferi martirajul, răbdarea până la sfârşit va însemna salvare.