Matei 10:1-6
Chemarea celor doisprezece la lucru, ca răspuns rugăciunii (vers. 1-5)
La sfârşitul capitolului dinainte Domnul a spus ucenicilor Săi să se roage pentru trimiterea lucrătorilor. Capitolul acesta începe cu chemarea Sa către cei doisprezece şi însărcinarea lor cu această lucrare. Ei înşişi aveau să fie răspunsul la rugăciunea lor! Nu rareori se întâmplă în felul acesta. Când ne rugăm pentru aceasta sau aceea să fie făcute în lucrarea Domnului, deseori răspunsul Lui pentru noi va fi în adevăr: „Atunci tu eşti cel care să facă acest lucru.“ Iar pentru ca o însărcinare să aibă rezultat, trebuie să fie oameni aleşi, puterea dăruită şi procedura indicată.Capitolul acesta se ocupă chiar cu aceste trei lucruri. În versetele 2-4 ni se dau numele celor doisprezece apostoli aleşi; şi în versetul 1 citim cum Isus le-a dăruit autoritatea necesară. Această autoritate avea rezultate în două domenii, cel spiritual şi cel fizic. Duhurile necurate aveau să asculte de ei, şi tot felul de rele trupeşti dispăreau la cuvântul lor. De la versetul 5 până la sfârşitul capitolului avem îndrumările pe care El le-adat, pentru ca ei să meargă corect în misiunea care le-a fost încredinţată.
Sfera lucrării lor: oile pierdute ale casei lui Israel (vers. 5, 6)
Cel dintâi lucru din îndrumări se referea la sfera lucrării lor – nu la naţiuni sau la samariteni, ci numai la oile pierdute ale lui Israel. Aceasta de îndată ne descoperă în mod hotărât că evanghelia astăzi nu se vesteşte sub această însărcinare. În favoarea unei teorii false, versetul 6 a fost deformat în sensul că ei aveau să se ducă la israeliţii împăştiaţi printre naţiuni. Cuvântul „pierdut“ totuşi înseamnă pierdut spiritual. În Ieremia 50, în versetele 6 şi 17 se vede că Israel este şi „pierdut“ şi „împrăştiat“. Ei sunt pierduţi pentru că au fost rătăciţi de păstorii lor – pierduţi spiritual. Ei sunt împrăştiaţi de împăraţii Asiriei şi Babiloniei – împrăştiaţi geografic. Deosebirea aceasta în folosirea acestor două cuvinte pare să fie ţinuă în seamă în toată Scriptura. Ucenicii niciodată nu s-au dus în afara ţării, cât timp Hristos era pe pământ, ci au predicat iudeilor pierduţi spiritual care erau în jurul lor.