Marcu 9:14-32

Odată coborât de pe munte, Domnul Îşi reia serviciul dragostei, serviciu cu privire la care apostolul Petru, cel care a avut privilegiul să-i fie martor, ne face un minunat rezumat în cartea Fapte. „Isus din Nazaret“, spune el, „umbla din loc în loc făcând bine şi vindecând pe toţi cei asupriţi de diavolul, pentru că Dumnezeu era cu El“ (Fapte 10.38,39). Domnul găseşte o mare adunătură de oameni pălăvrăgind şi vorbind între ei în contradictoriu. Cel care face obiectul acestei agitaţii este un băiat nenorocit, care de la vârstă fragedă suferea de cumplite crize nervoase provocate de un demon. În zadar a adus bietul tată înaintea ucenicilor cazul unicului său fiu: aceştia n-au putut alunga duhul rău. Înainte de a-l elibera El Însuşi, Isus pune degetul pe motivul eşecului lor: necredinţa; pentru că „toate sunt posibile pentru acela care crede“ (v. 23). Atunci, cu lacrimi, acest om se abandonează în voia Domnului. Înţelege că niciun efort al voinţei nu-i va putea da credinţa şi se recunoaşte incapabil. În acelaşi fel putem spune şi despre noi, că avem nevoie de ajutor divin nu numai pentru eliberarea propriu-zisă, ci şi pentru a putea cere eliberarea.În v. 26, puterea demonică se manifestă încă o dată, pentru ca victoria Domnului să fie şi mai evidentă. Domnul ia cu blândeţe copilul de mână şi îl ajută să se ridice.