Marcu 7:17-37

Domnul, care cunoaşte atât de bine inima omului, îi pune în gardă pe ucenici cu privire la lucrurile care pot ieşi din ea. Această inimă firească este deopotrivă şi a noastră, dar, binecuvântat fie Dumnezeu, există un remediu pentru această stare (Psalmul 51.10).După constatarea pe care tocmai urmează să o facă, ne putem închipui ce bucurie I-a adus Domnului Isus întâlnirea cu femeia siro-feniciană. Severitatea cu care El Se poartă la început faţă de ea va pune în evidenţă nu numai o credinţă mare, pe care nimic nu o descurajează, ci şi o umilinţă autentică, pentru că, spre deosebire de fariseii cei orgolioşi, această femeie nu face caz de niciun titlu, de niciun merit; ea îşi ia adevăratul loc înaintea lui Dumnezeu şi acceptă judecata îndreptată spre condiţia ei (Isaia 57.15).Un surdo-mut este cel căruia Isus urmează să-i redea simţurile, după ce, mai întâi, îl ia „deoparte din mulţime“. Cine ar fi avut dreptul să se amestece în acest interviu al Mântuitorului cu cel de care El Se ocupa? Pentru convertirea unui păcătos este întotdeauna nevoie de un contact direct, personal şi intim cu Domnul (vezi şi cap. 8.23)Lectura noastră se încheie cu mărturia mulţimilor despre Isus: „Toate le face bine“ (v. 37). Fiecare credincios, privind în urmă, ar trebui să poată confirma în acelaşi fel, ca bilanţ propriu: Da, Doamne, Tu toate lucrurile le faci bine!