Marcu 7:1-16

Fariseii erau geloşi pe succesul Domnului asupra mulţimilor, dar, temându-se de acestea, nu îndrăzneau să-L înfrunte direct. Atunci îi acuză pe ucenici, cum mai făcuseră deja în cap. 2.24. Pentru aceşti ipocriţi, curăţia exterioară avea o importanţă cu atât mai mare, cu cât erau mai puţin preocupaţi de curăţia conştiinţei. În acelaşi fel, religia fără sfinţenie convine de minune inimii fireşti. Fariseii se îngrijeau de aprobarea oamenilor şi nu le păsa deloc de cea a lui Dumnezeu.Spre deosebire de ei, scopul credincioşilor este întâi de toate a plăcea Domnului (vezi Galateni 1.10). Şi cum El priveşte la inimă, aceasta ne va determina să facem cu atenţie „curăţenia“ interioară, altfel spus, să ne judecăm gândurile, motivaţiile şi intenţiile în lumina Cuvântului care dă la iveală chiar şi cea mai mică pată.Isus le arată acestor farisei că tradiţia lor ajunge chiar să contravină poruncile divine, şi aceasta într-un caz atât de izbitor, cel al consideraţiei şi al respectului datorat părinţilor. Insistăm asupra pericolului tradiţiei. A face un lucru doar „pentru că aşa s-a făcut dintotdeauna“ înlătură orice valorificare a unui drept şi ne poate rătăci într-un mod grav. Noi trebuie întotdeauna să ne informăm cu privire la ceea ce spune Scriptura.