Marcu 6:14-29

Pentru o conştiinţă rea, totul devine subiect de teamă (Proverbe 28.1). Atunci când Irod, cel care poruncise decapitarea lui Ioan Botezătorul, aude despre Isus, se îngrozeşte la gândul că profetul ar fi putut învia, căci aceasta ar fi însemnat că Însuşi Dumnezeu a luat în mână cauza victimei Sale. Din aceleaşi motive, oamenii vor fi cuprinşi de spaimă când Isus crucificat va apărea pe norii cerului (Apocalipsa 6.2,15-17; vezi şi Apocalipsa 11.10,11).Dar ce fericită este partea lui Ioan, a celui mai mare dintre profeţi, şi ce contrast faţă de soarta nenorocitului ucigaş! Acesta este mai degrabă laş, decât crud ca tatăl său, Irod cel mare. Slab de caracter, dominat de patimi, „el stătea pe gânduri“ (lit. „făcea multe“) (v. 20) după ce îl auzise pe Ioan, cu excepţia de a-şi pune viaţa în acord cu voia lui Dumnezeu. A face o mulţime de lucruri, chiar lucruri bune, nu este suficient pentru a-I fi Lui pe plac. Soseşte însă „o zi potrivită“ (v. 21), da, potrivită pentru Satan şi pentru cele două femei de care el se va folosi. Un banchet, seducţia unui dans, o promisiune nesocotită, respectată din orgoliu ... nici nu era nevoie de mai mult pentru a comite o crimă dezgustătoare, plata unor chinuri ale sufletului mult prea îngrozitoare.