Marcu 4:1-12

Domnul Isus rămâne lângă mare şi învaţă mulţimile slujindu-Se de limbajul în imagini, cel al parabolelor. Cea dintâi este parabola Semănătorului, în care El Însuşi Se prezintă ca fiind Cel care aduce şi răspândeşte în lume sămânţa bună a Evangheliei. Deşi cunoaşte inimile şi modul în care acestea vor primi – sau nu vor primi – adevărul, El dă fiecăruia ocazia de a veni în contact cu Cuvântul vieţii. Voi l-aţi primit?Versetul 12 nu trebuie nicidecum să ne zăpăcească, încât să bănuim că Domnul S-ar teme ca nu cumva, văzându-i pe oameni pocăindu-se, să fie obligat, împotriva voinţei Lui, să le ierte păcatele! Să înţelegem că aici este vorba despre poporul iudeu în ansamblu. Acesta L-a acuzat pe Domnul Isus de a avea demon, respingând astfel mărturia Duhului Sfânt. Un asemenea păcat nu-i putea fi iertat, iar Israel va fi împietrit ca popor (cap. 3.29; Romani 11.7,8,25). Dar toţi cei care doresc să-L întrebe pe Domnul Isus «în particular» (v. 10: „când a fost singur“) pot găsi „în jurul Lui“ (v. 10), şi astăzi, ca şi atunci, loc pentru a auzi descoperirea tainelor Împărăţiei lui Dumnezeu (v. 11,34; comp. cu sf. v. 5 din Proverbe 28). Să ne folosim de acest mare privilegiu şi în special să nu ne sustragem de la strângerile în care noi «Îl înconjurăm» pe Domnul (stăm „în jurul Lui“) pentru a asculta Cuvântul Său.