Marcu 3:1-19 (Jean Koechlin)
de Jean Koechlin - 06 Ianuarie 2017
-
Categorii:
- Marcu - Comentarii Jean Koechlin
Marcu 3:1-19
Are loc o a doua vindecare în sinagoga din Capernaum, şi aceasta din nou într-o zi de sabat (cap. 1.21...). Acestui bolnav, a cărui mână este uscată, Domnul îi cere exact fapta pe care el nu este în stare s-o împlinească. Începând prin a asculta, omul îşi face dovada credinţei sale şi aceasta Îi permite lui Isus să-l vindece. Dar, vai, priviţi la împietrirea inimilor celor care asistă! În loc să se bucure împreună cu omul vindecat şi să admire puterea Domnului, aceşti oameni răi folosesc această minune drept pretext pentru a căuta să-L omoare. El însă Îşi continuă lucrarea Sa de har, iar mulţimile, inclusiv dintre străinii din Tir şi Sidon (şi chiar şi edomiţi), continuă să vină la El pentru a-L asculta şi a găsi vindecarea.După aceasta, El pune deoparte doisprezece ucenici şi îi rânduieşte „ca să fie cu El şi ca să-i trimită...“ (comp. cu Ioan 15.16). A fi cu Isus: ce privilegiu de nemăsurat şi, în acelaşi timp, ce condiţie indispensabilă pentru a putea fi apoi trimişi! Cum să împlineşti un serviciu fără să fi primit mai întâi îndrumările Sale? (Ieremia 23.21,22).În această Evanghelie, fiecare dintre cei doisprezece este numit singur, pentru a ne învăţa că un rob trebuie să aştepte direct şi personal de la Stăpânul său să primească îndrumare şi ajutor.