Marcu 16:9-20

Un cuvânt al lui Petru de la începutul cărţii Fapte rezumă întreaga evanghelie după Marcu. Apostolul evocă „tot timpul în care Isus intra şi ieşea în mijlocul nostru (două verbe caracterizând slujba), începând de la botezul lui Ioan până în ziua când a fost înălţat“ la cer (Fapte 1.21,22). Primul tablou al Evangheliei: la Iordan, cerul se deschide deasupra lui Isus; ultimul tablou: acelaşi cer se deschide pentru a-L primi; între aceste două momente, viaţa Lui de slujire şi de dăruire. Aprobat de Dumnezeu, El ocupă de atunci, „la dreapta măririi“ (Evrei 1.3), locul odihnei şi al gloriei care Îi revin, lucrarea Lui fiind încheiată. Acum este rândul ucenicilor să şi-o împlinească, urmând instrucţiunile din v. 15-18 ... precum şi marele exemplu pe care l-au avut în faţa lor. Dar nu sunt lăsaţi să se descurce prin propriile lor resurse, ci Domnul, „înălţat“, este văzut ca Cel care dirijează lucrarea alor Săi. Slujba este un privilegiu etern pe care şi-l rezervă dragostea. Slujitor dintotdeauna (Deuteronom 15.17; Luca 12.37), El va coopera cu ucenicii Săi şi îi va însoţi cu puterea Sa (v. 20; Fapte 14.3; Evrei 2.4). Şi noi, creştinii, chemaţi la rândul nostru să călcăm pe urmele Sale şi să fim martori ai aceleiaşi Evanghelii, putem de asemenea conta pe El, dacă avem pe inimă să-I aşteptăm slujindu-L.