Marcu 12:35-44

Este rândul Domnului Isus să le pună o întrebare incomodă interlocutorilor Săi. Cum putea Hristos să fie în acelaşi timp şi fiul şi domnul lui David? (vezi Psalmul 89.3,4,36). Ei nu ştiu să explice, iar orgoliul îi împiedică să afle răspunsul ... chiar de la Hristos. Tocmai din pricina respingerii Lui, Fiul lui David urmează să ocupe poziţia cerească pe care I-o atribuie Psalmul 110.Pentru a pune poporul în gardă cu privire la căpeteniile nedemne, Domnul schiţează un trist portret al cărturarilor: îngâmfaţi, hrăpăreţi şi ipocriţi. În mod regretabil, aceste trăsături i-au caracterizat şi pe alţi conducători religioşi, în afară de cei ai lui Israel (1 Timotei 6.5).Versetul 41 ni-L arată pe Isus şezând lângă vistieria Templului. Privirea-I pătrunzătoare, cu care L-am văzut deja cercetând totul şi pe toţi, observă nu numai cât (singurul lucru care conta pentru oameni), ci şi cum dă fiecare.O sărmană văduvă se apropie aducându-şi modesta şi totodată mişcătoarea contribuţie: câţiva bănuţi care îi mai rămăseseră pentru a trăi. Emoţionat, Domnul îi cheamă pe ucenici şi comentează ceea ce I-a fost dat să vadă. Acest dar extraordinar – „tot ceea ce avea“ – dovedea nu numai afecţiunea acestei femei pentru Domnul şi pentru Casa Lui, ci şi deplina încredere pe care o avea în Dumnezeu pentru împlinirea nevoilor ei (comp. cu 1 Împăraţi 17.13-16).