Lupta

„Sîntem mai mult decît biruitori, prin Acela care ne-a iubit!" (Romani 8.37) 　

Mulţi nu au curajul de a stărui în lupta pentru adevăr, pentru că ei păstrează unele lucruri care sînt împotriva luminii pe care au primit-o. Se întîmplă poate chiar, vai!, ca ei să piardă lumina după care n-au mers şi Satan reuşeşte atunci să cufunde înţelegerea lor în întuneric, asigurîndu-i prin argumentele lui că fac bine că nu caută să cucerească o mai mare parte a moştenirii cereşti şi că pot să se mulţumească cu ceea ce au deja.

Trebuie să fi îmbrăcat armătura lui Dumnezeu înaintea bătăliei, nu în timpul luptei! Este un lucru extrem de serios de a începe lupta lui Dumnezeu împotiva lui Satan şi este un gînd dintre cele mai solemne, că răspunderea mea este de a învinge duşmanul.

Cu cît se arată mai mult puterea Duhului, cu atît omul în care ea se arată este expus furiei lui Satan.

Nu numai că nu trebuie să fim învinşi de duşman, dar trebuie să cîştigăm neîncetat teren asupra lui.

Un nou cîmp de lucru dă loc la noi ispite, însă dacă acestea sînt noi, harul necesar pentru a birui este atît de proaspăt, atît de felurit, atît de nemărginit cît îl cer împrejurările - cînd sîntem acolo unde Dumnezeu vrea să ne aibă.

Prin puterea morţii, Domnul a distrus toată puterea celui care avea această putere. Moartea este acum arma cea mai minunată din arsenalul lui Dumnezeu, cînd ea este mînuită de puterea vieţii. În nici o parte, lupta cu duşmanul nu este simţită mai mult ca în rugăciune; acolo doreşte să intervină Satan - vicleanul vrăjmaş al sufletelor noastre.

Dacă creştinul iese din dependenţa lui de Dom-nul, el va fi învins de Satan în luptă.

Cred că mulţi dintre noi gîndesc uneori că o bună înfrîngere, adusă odată lui Satan, ar fi de ajuns, dar nu este deloc aşa. Noi avem ajutorul în Domnul Hristos şi siguranţa biruinţei, însă nu avem nici o făgăduinţă că lupta va lua sfîrşit.

Moise, Aaron şi Hur urcau vîrful muntelui, în timp ce sub comanda lui Iosua, Israel lupta în cîmpie împotriva lui Amalec (Exodul 17). Israel ar fi putut să-şi facă socoteli asupra felului luptei, asupra puterii vrăjmaşului sau asupra altor lucruri, dar, în cele din urmă, succesul depindea de mîinile întinse ale lui Moise. Ne este foarte greu să socotim că noi şi Satan nu sîntem nimic şi că Dumnezeu este totul.

Domnul Hristos a suferit, dar n-a cedat niciodată (Evrei 2.18). Noi nu suferim cînd cedăm ispitei; firea găseşte plăcere în lucrurile de care este ispitită. Domnul Isus a suferit, fiind ispitit şi de aceea „El poate să vină în ajutorul celor ispitiţi". Este însemnat lucru de a constata că firea, cînd este sub influenţa plăcerilor ei, nu suferă: vai! ea se bucură de ispită. Insă cînd, graţie luminii Duhului Sfînt si credinciosiei în ascultare, noi sîntem aduşi să fim în stare să ţinem piept atacurilor vrăjmaşului, atunci suferim. Aşa a făcut Domnul Isus Hristos - Mîntuitorul nostru şi Modelul nostru desăvîrşit - şi asa avem de făcut şi noi!