Versetul zilei

Dumnezeul oricărui har, care v-a chemat în Hristos Isus la slava Sa veșnică, după ce veți suferi puțină vreme, vă va desăvârși, vă va întări, vă va da putere și vă va face neclintiți.

1 Petru 5:10 (VDC)

Luca 7:18-35 (Jean Koechlin)

de Jean Koechlin - 06 Ianuarie 2017

Luca 7:18-35

Din temniţa în care îl închisese Irod (cap. 3.20), Ioan Botezătorul trimite la Isus doi dintre ucenicii săi, ca să se intereseze cu privire la El. Din întrebarea pusă de Ioan se vedeau lămurit îndoiala şi descurajarea lui. El vestise împărăţia şi iată că obţine închisoarea. Era, într-adevăr, cu putinţă ca Isus să fie „Cel care vine“?Multe persoane, văzând starea actuală a Bisericii, persecuţiile la care sunt supuşi cei credincioşi în multe ţări şi indiferenţa lumii faţă de evanghelie, ajung să se îndoiască de puterea Domnului şi de împărăţia Lui. Dar împărăţia nu va veni înainte de răpirea Bisericii şi de împlinirea evenimentelor profetice.Lucrările lui Isus! – acestea sunt conţinutul răspunsului la întrebarea celor doi trimişi.Ioan dăduse mărturie despre Domnul. Acum este rândul Domnului ca, înaintea aceleiaşi mulţimi, să dea mărturie despre Ioan. Şi El arată cu tristeţe cum a întâmpinat „această generaţie“ privilegiată (v. 31) slujba precursorului Său şi slujba Sa. Nici chemările lui Ioan la pocăinţă, nici veştile bune aduse de Mântuitorul, care ar fi trebuit să producă bucurie şi laudă, nu au găsit ecou în masa poporului, nici la conducătorii acestora.