Luca 24:36-53

Domnul ar fi putut să Se înalţe la cer în momentul învierii Sale. Dar dorea să-i întâlnească din nou pe iubiţii Săi ucenici (Ioan 16.22); voia să le dea o dovadă nu numai a faptului că era viu, ci şi că a rămas Om pentru totdeauna, acelaşi Isus pe care Îl cunoscuseră, Îl urmaseră şi-L slujiseră aici, jos. Dragi copii ai lui Dumnezeu, Acela pe care-L vedem în cer nu este numai „un duh“ (v. 37), nici numai un „străin“ (v. 18) pentru inimile noastre. Este Isus al Evangheliilor, Fiul Omului, cum ni L-a prezentat Luca, Mântuitorul cel tandru, pe care vom fi învăţat încă pe pământ să-L cunoaştem şi să-L iubim.„Trebuie“, „trebuia“, „nu trebuia?“ (v. 7,26,44,46). Tot planul lui Dumnezeu trebuia să se împlinească prin suferinţele lui Hristos, dar şi prin gloriile Sale.Domnul Isus alege ca Betania să fie locul din care El îi va părăsi pe ai Săi. El îi aşază astfel, în chip simbolic, pentru timpul absenţei Sale, pe un nou teren, în afara sistemului iudaic (v. 50): terenul vieţii celei noi şi al comuniunii (Ioan 12.1).Cel din urmă cuvânt al Domnului este o promisiune (v. 49), iar cel din urmă gest al Său, o binecuvântare (v. 50). El a plecat, dar inima alor Săi este plină de atunci încoace de bucurie şi de laudă. Ca obiecte ale aceleiaşi iubiri, să-L celebrăm şi noi pe Dumnezeul nostru, pe Tatăl nostru, şi ne vom bucura într-un Mântuitor desăvârşit.