Luca 23:33-49

Isus este condus pe acest sinistru deal al Căpăţânii, unde este crucificat între doi tâlhari. „Tată, iartă-i …“, acesta este răspunsul sublim la tot răul pe care I-l fac oamenii (comp. cu cap. 6.27). Dacă ei se pocăiesc, atunci crima lor – cea mai odioasă din istoria omenirii – va fi ispăşită prin chiar moartea Lui.La cruce, unde sunt prezenţi toţi, de la conducători (v. 35) până la cei mai nenorociţi răufăcători (v. 39), întreaga răutate a inimii omeneşti se descoperă cu neruşinare: priviri sfidătoare, ocări, provocări, injurii grosolane… Dar iată că un dialog minunat se angajează între Mântuitorul răstignit şi celălalt tâlhar, convins de păcat (v. 41). Luminat de Dumnezeu, el vede în Omul dispreţuit şi încununat cu spini, care va muri alături de el, o jertfă sfântă şi un împărat slăvit (v. 42). Şi primeşte o promisiune de nepreţuit (v. 43). Astfel, chiar de pe cruce, Domnul gustă deja un prim rod al chinurilor sufletului Său.După ultimele trei ceasuri de întuneric de nepătruns, Isus regăseşte relaţiile întrerupte în timpul cât tocmai a fost părăsit. Şi, cu seninătate deplină, Îşi încredinţează duhul în mâinile Tatălui Său. Moartea Celui drept este ocazia celei din urmă mărturii pe care Dumnezeu o face să fie adusă prin centurionul roman (v. 47).