Luca 20:41-21:9

Mergând alături de bogaţi şi de săraci, de învăţaţi şi de ignoranţi, de linguşitori şi de împotrivitori, Isus, în înţelepciunea Sa desăvârşită, discerne motivaţiile şi sentimentele tuturor şi ia faţă de fiecare atitudinea care corespunde stării sale. El demască falsitatea conducătorilor poporului în acelaşi timp cu lăcomia lor şi îi pune în gardă pe cei care ar fi putut fi înşelaţi de ei. El găseşte plăcere să sublinieze, în contrast, devotamentul uneia dintre aceste văduve sărace care era victima rapacităţii cărturarilor. Aruncând în vistieria templului ultimele ei resurse, ea se abandona în întregime lui Dumnezeu, dovedind că nu depindea decât de El (1 Timotei 5.5; comp. cu 2 Corinteni 8.1-5). Domnul ţine mai puţin cont de ceea ce dă fiecare, decât de ceea ce păstrează pentru sine. El nu face socotelile în felul nostru (v. 3) şi aceasta poate fi o încurajare pentru cei care nu pot da mult (2 Corinteni 8.12). Câţi bănuţi nu vor deveni o avere pentru vistieria cerului (comp. cu 12.33 şi cu 18.22)!Unii sunt încântaţi de frumoasele pietre şi ornamente ale templului. Însă şi în această privinţă, Isus judecă într-un mod diferit. El cunoaşte interiorul acestui templu şi îl compară cu „o peşteră de tâlhari“ (cap. 19.46). Apoi afirmă care va fi soarta acestor lucruri pe care oamenii le admiră (v. 6).