Luca 18:18-34

În faţa acestui mai-mare al poporului, aparent înzestrat cu cele mai nobile calităţi, toţi în afară de Isus nu s-ar fi dat înapoi de la a spune: iată-l pe unul care-mi face cinste, un ucenic distins, pe care trebuie să caut să-l reţin. Dumnezeu însă priveşte la inimă (1 Samuel 16.7) şi Domnul tocmai o va cerceta pe a acestui om.„Ce trebuie să fac?“ (v. 18) a fost întrebarea sa. Pe acest teren, Isus nu poate decât să-i amintească de lege. Dar pentru ce ar fi furat el, câtă vreme era bogat? Pentru ce ar fi ucis sau ar fi depus mărturie mincinoasă, cât timp avea de păstrat o reputaţie bună? Pentru ce şi-ar fi lipsit părinţii de a-i onora, de vreme ce-i lăsaseră, probabil, o frumoasă moştenire? De fapt, el încălca cea dintâi poruncă, pentru că făcuse din bogăţiile sale dumnezeul lui (Exod 20.3). Tristeţea acestui om, care din punct de vedere omenesc avea totul pentru a fi fericit: poziţie socială, avere imensă şi tinereţe pentru a se bucura de ea, arată celor care tânjesc după astfel de avantaje că nimic din toate acestea nu dau fericirea. Dimpotrivă, dacă inima se leagă de ele, acestea îl împiedică să-L urmeze pe Isus şi să aibă parte de viaţa veşnică. El Însuşi a mers să împlinească lucrarea care ne permite accesul acolo. Versetele 32 şi 33 ne spun prin fiecare expresie a lor, dacă medităm la ele: aşa a suferit Isus pentru mine.