Luca 15:11-32

Un prim tablou ni-l prezintă pe acest tânăr care îşi consideră tatăl un obstacol în calea fericirii sale şi care pleacă, departe de prezenţa sa, risipind nebuneşte tot ceea ce a primit de la el. Următoarea scenă ni-l înfăţişează în „ţara îndepărtată“, în cea mai adâncă decădere, părăsit de toţi. Nu şi-a recunoscut fiecare dintre noi propria istorie în aceste imagini? Fie ca şi istoria noastră să se încheie ca şi cea a tânărului acesta! Apăsat de sărăcie, risipitorul „şi-a venit în fire“ (v. 17) şi, amintindu-şi de belşugul casei părinteşti, se ridică şi face cale-ntoarsă … Este şi un al treilea tablou, dominat de graba tatălui de a-i ieşi în întâmpinare cu braţele deschise şi cu sărutări; mărturisirii i-a urmat iertarea deplină şi, în locul zdrenţelor cu care venise, fiul a primit „haina cea mai bună“ (v. 22).Drag prieten care-ţi recunoşti mizeria morală, această istorisire te învaţă care sunt cu privire la tine intenţiile inimii lui Dumnezeu. Nu te teme să mergi la El! Vei fi primit în acelaşi fel cu acest fiu.Dar ce lucru trist că tatăl n-a putut să-şi împărtăşească complet bucuria! Fiul cel mare, care nu ezitase să petreacă cu prietenii lui în timp ce fratele lui era pierdut, refuza acum să ia parte la sărbătoare. Acest fiu este o imagine a poporului iudeu închistat în legalism, dar şi a celor care se îndreptăţesc singuri şi a căror inimă este închisă faţă de harul lui Dumnezeu.