Luca 1:18-38

În faţa acestei „veşti bune“ (v. 19), inima lui Zaharia rămâne neîncrezătoare. Cu toate acestea, nu conţinea ea răspunsul la rugăciunile lui? (v. 13). Ce trist este – cum ni se întâmplă şi nouă de multe ori – când nu mai aşteptăm de la Domnul ceea ce I-am cerut! Ca răspuns la acest „după ce (sau cum) voi cunoaşte …?“ (v. 18), mesagerul ceresc îşi revelează propriul său nume: Gabriel, care semnifică: Dumnezeu este puternic. Într-adevăr, cuvântul său se va împlini în ciuda tristelor raţionamente cu care a fost întâmpinat. Zaharia avea să rămână mut până la naşterea copilului, în timp ce Elisabeta, soţia lui, obiect al harului divin, avea să se ascundă cu modestie, pentru a nu atrage atenţia.Îngerul Gabriel primeşte apoi o misiune şi mai deosebită: cea de a o anunţa pe Maria, fecioară din Israel, că va fi mama Mântuitorului. Ce eveniment minunat, infinit în consecinţe!Înţelegem tulburarea şi emoţia pe care le resimte tânăra fată. Însă Maria crede şi se supune în totul voii divine: „Iată roaba Domnului…“ (v. 38).Despre Ioan, îngerul spusese: „va fi mare înaintea Domnului“ (v. 15); însă despre Isus declară: „El va fi mare şi Se va chema Fiu al Celui Preaînalt … Fiu al lui Dumnezeu“ (v. 32,35).