Luaţi seama bine!

„Luaţi seama bine ca nimeni să nu se abată de la harul lui Dumnezeu, pentru ca nu cumva să dea lăstari vreo rădăcină de amărăciune, să vă aducă tulburare şi mulţi să fie întinaţi de ea" (Evrei 12.15).

Ce binefăcătoare este această atenţionare şi ce bine ne arată ea solemna răspundere a tuturor credincioşilor în relaţii­le lor reciproce şi grija geloasă, sfântă şi evlavioasă pe care trebuie să o avem unul pentru altul. Dar, vai, lucrul acesta este foarte puţin înţeles şi recunoscut.

Noi nu suntem toţi chemaţi să fim păstori sau învăţători, şi verse­tul citat nu se adresează numai acestora; el îi priveşte pe toţi credincioşii, de aceea trebuie să fim toţi atenţi la lucrul acesta!

Se aud din toate părţile plân­geri cu privire la lipsa de grijă pastorală, şi este drept că în Biseri­ca lui Dumnezeu lipsesc adevăraţii păstori, ca şi celelalte daruri. Dar lucrul acesta se putea prevedea. Şi cum ar fi putut fi altfel? Cum să te aştepţi la o abundenţă de daruri spirituale în starea mizerabilă în care ne găsim acum? Duhul este întristat şi stins prin jalnice divizi­uni, prin mondenitatea şi lipsa noastră generală de credincioşie. Trebuie să ne mai mirăm oare de jalnica noastră sărăcie?

În mijlocul falimentului şi al dezolării spirituale, minunatul nos­tru Domn şi Mântuitor desfăşoară mila Sa afectuoasă şi profunde compătimiri; şi, dacă am vrea nu­mai să ne smerim sub mâna Sa cea tare, El ne-ar ridica, în îndurarea Lui, şi ne-ar face în stare să um­plem din belşug, în diferite feluri, această lipsă de daruri pastorale între noi.

Am putea, cu ajutorul harului Său preţios, să veghem cu mai multă străduinţă şi dragoste unii asupra altora, căutând înaintarea spirituală şi propăşirea fiecăruia dintre noi. Nicidecum să nu-şi închipuie cititorul că avem intenţia să încura­jăm cercetări indiscrete sau un spi­onaj de neiertat între credincioşi. Departe de noi acest gând! Noi considerăm, dimpotrivă, aceste lu­cruri ca fiind total intolerabile în Biserica lui Dumnezeu. Ele sunt contrariul grijilor pastorale, sfinte, tandre şi devotate pe care ne-ar plăcea să le vedem practicându-se în mijlocul nostru.

Cititorul îşi dă seama că, ţinându-ne, pe cât posibil, departe de acest rău, putem să purtăm o grijă plină de dragoste unii de alţii şi să exersăm cu rugăciune această sfântă grijă făcută cu atenţie, ceea ce poate împiedica să dea lăstari vreo rădăcină de amărăciune între noi.

Este adevărat că nu suntem toţi chemaţi să fim păstori; la fel de adevărat este că în Biserica lui Dumnezeu este o lipsă jalnică de aceşti veritabili păstori daţi de către Capul Bisericii, aceşti oameni do­taţi cu putere şi cu o inimă cu ade­vărat de păstor. Este un fapt incon­testabil şi chiar pentru acest motiv inimile preaiubiţilor Domnului, de oriunde, ar trebui să fie împinse să ceară fierbinte de la Dumnezeu ha­rul de a fi făcuţi în stare să exercite această tandră grijă şi atenţie fră­ţească unii faţă de alţii; aceasta ar compensa din belşug lipsa de păs­tori printre noi.

Este un lucru foarte clar că în Evrei 12.15 nu este vorba despre păstori; este numai un serios în­demn adresat tuturor credin­cioşilor.

Cât de necesară este această privire cu atenţie şi ce rădăcini grozave au lucrurile despre care am vorbit. Ce amare sunt şi cu cât se întind, cu atât deseori le respin­gem. Ce pagubă ireparabilă cau­zează! Câţi s-au pătat prin ele! Ce multe legături de prietenie au rupt şi câte inimi au rănit!

Da, cititorule, de câte ori o grijă pastorală şi serioasă, o atenţie frăţească, un sfat afectuos şi plin de respect sfânt ar fi putut să distrugă principiul răului în rădăcina lui, împiedicând astfel un număr incal­culabil de rele şi de dureri!

Să putem pune mai mult la inimă toate aceste lucruri şi să-I cerem lui Dumnezeu mai stăruitor harul ca să facem tot ce stă în pute­rea noastră pentru a împiedica faptul ca aceste rădăcini de amă­răciune să dea lăstari şi să răspân­dească departe, influenţa lor dis­trugătoare.

(extras din Rev. Le Mess.Ev., 1952)