Levitic 16:23-34

　　Iată cât de mare şi de delicată era pentru marele preot şi pentru fiii săi lucrarea necesară pentru înlăturarea păcatelor. Şi, în plus, toată această slujbă era valabilă numai pentru un an. În adevăr, sursa păcatelor, inima omului, nu era curăţită pentru atât, iar această inimă rea nu se putea lipsi să nu lucreze din nou fapte rele în tot timpul noului an. Întotdeauna era necesar să fie repetate aceste jertfe, marii preoţi transmiţând mai departe slujba, din tată în fiu, „pentru că prin moarte erau împiedicaţi să dăinuiască“ (Evrei 7.23-25).Cu cât mai măreaţă este lucrarea lui Hristos în realitatea ei, în întreg răsunetul ei, pretinzând propriul Său sacrificiu! Pentru a înlătura păcatul lumii, pentru a-i anula toate consecinţele, cât şi pentru a ajunge la sursă: inima omului şi a o curăţa, Isus a fost în totalitate singur. Nimeni altcineva nu poate avea în aceasta vreun rol, cât de neînsemnat. Ce făcea poporul în timpul acelei măreţe lucrări a preotului? Ei nu puteau şi nici nu trebuia să facă nimic altceva, decât să-şi smerească sufletele. O lucrare era împlinită în favoarea lor, în contul căreia ei se puteau odihni. Ei bine, aceasta este tot ce trebuie să facem şi noi! Să ne odihnim în lucrarea suficientă şi perfectă a Domnului Isus.