Lăsaţi pe aceştia să se ducă

„Isus a răspuns: „ V-am spus că Eu sunt. Deci, dacă Mă căutaţi pe Mine, lăsaţi pe aceştia să se ducă". (Ioan 18.1-11)

Gândul lui Dumnezeu şi al Domnului Isus este de a ne face fericiţi; şi, cu toate că sufletele noastre au deseori de trecut prin situaţii al căror scop este de a ne purifica şi de a ne maturiza sufletele înaintea lui Dumnezeu, nu este mai puţin adevărat că intenţia Sa este de a ne face fericiţi. Şi aceasta nu numai pentru eternitate, alături de EI, în glorie, ci chiar aici, jos, El vrea să ne bucurăm de toate roadele dragostei Sale.

El vrea să gustăm realitatea acestei dragoste ştiind că, prin toate tentaţiile şi întristările, nimic „nu va putea să ne despartă de dragostea lui Dumnezeu care este în Hristos Isus, Domnul nostru" (Romani 8.39).

Este adevărat că, dacă nu rămânem alipiţi de Domnul Isus, nu vom fi fericiţi aici, jos; Dumnezeu ne cheamă să credem şi să cunoaştem dragostea Sa, despre care a dat mărturie prin darul Fiului Său. Totuşi, sunt dificultăţi, tentaţii prin care Satan caută să ne abată şi să ne înfricoşeze. Dar Domnul Isus ne-a eliberat total de aceste dificultăţi şi suntem mereu mai convinşi că numai credinţa în eficacitatea lucrării Domnului Hristos ne face în stare să depăşim răul. Noi n-am putea să ne bucurăm de această eliberare dacă mânia lui Dumnezeu n-ar fi fost împăcată, dar ştim că Domnul Isus a suferit toate efectele acestei mânii şi a potolit-o. La Ghetsimani El a fost în prezenţa cupei pe care trebuia s-o bea; El nu era încă sub mânia lui Dumnezeu; era pe cruce atunci când a zis: „Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit? " În Ghetsimani, El nu era abandonat, pentru că Se adresează direct Tatălui Său şi un înger a fost trimis ca să-L întărească. Dar acolo, Satan îl înconjura cu groaza lui, încercând să-L despartă de comuniunea cu Tatăl Său; cu toate acestea, El a depăşit această situaţie şi a putut să meargă întâmpinând totul cu calm.

Credinciosul care Îl contemplă pe Domnul Isus pe cruce, bând cupa, găseşte în aceasta o pace deplină, de care este foarte fericit.

Mânia lui Dumnezeu a trecut ca un nor care s-a descărcat asupra Domnului Isus şi soarele dragostei lui Dumnezeu apare acum în toată strălucirea lui. Satan a căutat să împiedice lucrarea Domnului Isus în două feluri: întâi prin ispită, la începutul lucrării Sale, apoi în grădina Ghetsimani.

La începutul vieţii Sale publice, rezistând ispitei, Domnul Hristos l-a legat pe „omul tare" şi acesta a fost momentul în care a putut să fie binecuvântat şi să intre în bucuria binecuvântării. Domnul Isus vindeca pe bolnavi, dădea vedere orbilor etc, dar omul nu era capabil să primească ceea ce îi dădea Dumnezeu: Domnul Hristos, izvor de binecuvântare pe pământ, a fost respins. Oricum, aşa cum ştim - însă nu vom şti niciodată destul -, Domnul Isus nu S-a dat înapoi, pentru că El voia să fim în cele din urmă în cer. Văzând că omul este incapabil să primească binecuvântarea, EI a trebuit să facă o nouă creaţie, pentru a ne introduce în bucuria cerului.

În Ioan 18.1, Domnul Isus Se află în prezenţa vrăjmaşului şi a tot ceea ce putea să treacă pe un om, afară de mânia lui Dumnezeu, pentru că nu o suferise încă, deşi era în faţa ochilor Săi. „După ce a spus acestea, Isus a ieşit împreună cu ucenicii Săi dincolo de pârâul Chedron, unde era o grădină în care a intrat El, şi ucenicii Lui".

Câte stări de vorbă, câte comunicări intime şi destăinuiri de dragoste avusese El cu ucenicii în acest loc! Iuda fusese şi el acolo şi-l cunoştea bine; totuşi, chiar în acest loc L-a trădat pe Domnul Isus.

Lucru îngrozitor, dar acesta este omul!

În Luca 24.44 se spune; „Şi fiind în luptă grea, Se ruga mai stăruitor..." Satan căuta să-I întunece sufletul, să-L zdruncine, să-L zdrobească, arătându-I ce va urma. El încerca să-I distrugă comuniunea cu Tatăl Său şi tot astfel procedează cu noi, când lucrează să ne descurajeze. Dar efectul tuturor acestor eforturi ale lui Satan asupra Domnului Isus ne sunt descoperite prin acest cuvânt: „ Se ruga mai stăruitor ".

Satan, prinţul întunericului, îşi foloseşte toată puterea pentru a-L face pe Domnul Isus să cadă, dar rezultatul este să-L apropie mereu mai mult de Tatăl, căruia îi manifestă devotamentul Său, Îl leagă mereu, cu mai multă energie, de voinţa Tatălui.

Aceasta este perfecţiunea Sa: cu cât Satan Îl ispitea, cu atât mai mult El Îl căuta pe Dumnezeu. Dacă trebuia să bea paharul, acesta era paharul Tatălui Său. El nu primea nimic nici de la Satan, nici de la Iuda, dar primea totul doar de la Tatăl Său. Toată puterea lui Satan şi drepturile lui asupra noastră, totul era distrus pentru El.

În Evanghelia după Ioan ni se prezintă înainte de toate Persoana glorioasă a Domnului Hristos; tot astfel, în Ioan 18.4 vedem cum El Însuşi înaintează şi le spune: „Pe cine căutaţi?" Este păstorul care-Şi dă viaţa pentru oile Sale „Nimeni nu Mi-o ia", spune EI, „ci o voi lăsa de la Mine".

El ar fi putut să plece liniştit, neputinţa celor care veneau să-L prindă fiind astfel arătată; dar El înaintează, ca să ne dovedească faptul că răul nu avea nici o stăpânire asupra Lui. În interior, El trecuse deja prin exerciţiul de inimă în care Satan îl ispitea atunci când lua asupra Lui consecinţele poziţiei noastre. Sufletul Său fusese cuprins de tristeţe până la moarte. De aceea acum poate să stea liniştit în faţa vrăjmaşului. El nu vedea în tot ce-L aştepta, decât voia Tatălui Său; împlinind-o, El îi punea pe ai Săi la adăpost printr-o eliberare deplină.

Deci, când El le spune: „Eu sunt", ei s-au dat înapoi şi au căzut la pământ; ei nu pot nimic împotriva Lui. El nu este prins, El Se dă. El mai spune în continuare: „Dacă deci Mă căutaţi pe Mine, lăsaţi pe aceştia să se ducă ".

În faţa vrăjmaşului, El Se aşază la spărtură şi Se dă, pentru a-i elibera pe ai Săi.

Domnul Hristos a stat de vorbă cu Tatăl Său; acum era vorba de a şti dacă El sau noi trebuie să fim prinşi. Dar El a zis: „Lăsaţi pe aceştia să se ducă!" Lucrarea Lui ne linişteşte complet, dacă inimile noastre au sesizat într-adevăr că Domnul Hristos a mers pentru noi în faţa vrăjmaşului şi a zis: „Lăsaţi pe aceştia să se ducă"; ei pot să se bucure de o pace deplină. Sunt, în adevăr, multe ispite, dar Domnul Isus a spus: ,,Lăsaţi pe aceştia să se ducă!" Satan nu are nici un drept, nici o autoritate asupra noastră, el a fost învins în Ghetsimani.

Noi nu pricepem destul cât valorează pentru noi acest cuvânt şi trebuie să învăţăm, ca să ne bucurăm de el. „Nimeni nu-Mi ia viaţa", spune El; ceasul victoriei asupra vrăjmaşului L-a pus în această pace perfectă.

Pentru că puterea întunericului nu acţiona decât asupra vrăjmaşilor Săi, de aceea a spus: „Paharul pe care mi l-a dat Tatăl să nu-l beau?" Acest pahar, mânia pe care o meritasem, era încă de băut; dar în capitolul 19.28, El spune: „Mi-e sete". Acum ÎI vedem pe Domnul Isus perfect liniştit. Pentru ca şi în aceasta să se împlinească Scriptura, ca şi în orice lucru, El a spus: „Mi-e sete".

Văzând pe mama Sa şi, lângă ea, pe ucenicul pe care-1 iubea, a spus mamei sale: „Femeie, iată fiul tău". Apoi spune ucenicului: „Iată mama ta" (versetul 26).

Aceste cuvinte ne descoperă din nou pacea Domnului Isus. El Se ocupă de mama Sa; sufletul Său are o înţelegere perfectă a tot ce-L înconjoară şi este în deplină pace cu privire la toate aceste lucruri: „ Când a luat Isus oţelul, a spus: «S-a sfârşit!»; şi, plecăndu-Şi capul, Şi-a dat duhul" (versetul 30). EI nu moare cum mor toţi oamenii. El îşi dă duhul după ce a suferit în sufletul Său arşiţa mâniei lui Dumnezeu. Dar însuşi paharul este acum golit, pentru că El l-a învins pe Satan, înfruntând toată puterea celui care avea imperiul morţii.

El Se dă pe Sine însuşi ca să sufere moartea pe cruce, ca efect al mâniei şi al judecăţii iui Dumnezeu şi nu ca efect al puterii iui Satan. Acolo EI bea paharul şi suferă fară ca ceva să întrerupă forţa, realitatea judecăţii.

Vedem în acelaşi timp că toată mânia lui Dumnezeu este potolită, şi moartea pentru noi, ca şi pentru Domnul Isus, este de a da duhul. Domnul Hristos a suferit în Ghetsimani şi puterea lui Satan a fost învinsă; pe cruce, El a băut paharul mâniei; acum, pentru noi, moartea înseamnă să fim cu Domnul şi, cum este scris: „Pentru Mine a trăi este Hristos; şi a muri este un câştig".

Toate lucrurile sunt ale noastre, fie viaţa, fie moartea, şi nimic nu poate să ne despartă de dragostea de Dumnezeu în Isus: nici moartea, nici viaţa. Deci, dacă Satan este învins de cel care crede, nu mai rămân pentru noi decât efectele dragostei lui Dumnezeu care introduce deja sufletul în deplina bucurie a harului şi care îl va introduce mai târziu în cea a gloriei.

Lucrarea Domnului Hristos s-a aplicat la tot ceea ce suntem şi sufletul nostru trebuie să găsească în puterea Domnului Isus mijlocul pentru a căpăta noi victorii pentru El.

Credinciosul îşi începe ocupaţia lui obţinând o eliberare deplină, iar dacă apoi are lupte, aceasta este pentru ca să înveţe folosirea armelor pe care ni le-a dat Dumnezeu şi pentru a învăţa faptul că vrăjmaşii au fost deja învinşi.

Noi suntem rodul eficacităţii lucrării perfecte a Domnului Isus. Să nu fim satisfăcuţi dacă nu ne bucurăm de aceasta. Dacă vine Satan, „să ne împotrivim lui, şi el va fugi" de la noi, aşa cum a fugit de Domnul Isus după ce L-a ispitit în pustiu.

A-L cunoaşte pe Dumnezeu în dragostea Sa este un har continuu, o ştiu din experienţa mea; sunt lupte, dar nu este mai puţin adevărat că, privind la lucrarea Domnului Isus, ne bucurăm de o pace desăvârşită. Fiţi siguri că Domnul Isus a învins tot ce ar putea să ne împiedice să ne bucurăm de aceasta.

Dumnezeu este drept, aceasta este un lucru sigur şi El vrea judecarea răului; dar această judecată a căzut peste Domnul Hristos şi acum nu mai are decât să iubească. Lumea şi carnea ne fac încă război, dar noi putem fi fericiţi în Domnul Hristos. Putem spune: „Sufletul meu Te urmează de aproape; dreapta Ta mă susţine” (Psalmul 63.8). Iată fericirea! Duhul Sfânt, El însuşi în noi, ne face să înţelegem că dragostea lui Dumnezeu faţă de noi este fară margini. Toate acestea ni le-a câştigat Domnul Hristos. Dumnezeul dragostei a făcut să strălucească iubirea Sa pentru noi, în darul Fiului Său, pentru ca noi să trăim în pace într-un duh liniştit; şi, bucurându-ne de Dumnezeu, nimic nu ne lipseşte.

Da, în această biată lume pierdută, Domnul Isus a înaintat pentru ca ceilalţi să scape. ,,Lăsaţi pe aceştia să se ducă"; a şti aceasta, este ceea ce sfinţeşte şi care face perfect fericit.