Totuşi, dacă n-am ştiut să ne păzim de influenţele vătămătoare care ne înconjoară, avem încă un mijloc: Dumnezeu rămâne cu noi. El singur este în stare să ne păzească. Să avem încredere în El şi să nu ne încredem în noi înşine. „Iar a Aceluia care poate să vă păzească de orice cădere şi să vă aşeze fără vină şi plini de bucurie înaintea slavei Sale...“ (versetul 24).

Nu este oare minunat că această epistolă, care ne-a prezentat dezvoltarea irezistibilă a răului în zilele din urmă, ne arată în acelaşi timp posibilitatea de a fi păziţi de orice cădere pe un drum semănat cu piedici şi capcane? Ea ne încurajează prin siguranţa că Dumnezeu poate să împlinească în chip desăvârşit ceea ce noi suntem incapabili să facem şi să ne aşeze pentru veşnicie fără prihană înaintea slavei Sale plini de bucurie. Ce încurajare este în aceste cuvinte! Cât este de preţios faptul că ele ne sunt adresate pentru vremea de azi şi nu pentru o vreme în care totul era relativ în ordine! Cât este de bine să poţi să-ţi spui: Puterea lui Dumnezeu nu s-a schimbat, nu se lasă transformată de împrejurări şi se glorifică cu atât mai mult, cu cât se desfăşoară într-o vreme de tristeţe apăsătoare morală şi de ruină. Cu cât lepădarea de credinţă creşte, cu atât este mai necesar de a nu avea nici o încredere în noi înşine, ci de a ne sprijini pe Acela care vrea să ne păzească şi să ne facă să ne înfăţişăm în bucuria veşnică a slavei Sale.