Atitudinea faţă de două clase de oameni: faţă de unii , de smuls din foc; faţă de alţii, milă cu frică (22,23)

În versetele 22 şi 23 avem alte îndemnuri, cu privire la atitudinea noastră faţă de două clase diferite de oameni: „de unii“ şi „pe alţii“. Aceştia nu sunt nici oamenii răi daţi pe faţă în această epistolă, nici sfinţii temători de Dumnezeu cărora le-a fost adresată ea.

Acei „unii“ din versetul 22 se pare a fi oamenii care într-o anumită măsură au fost afectaţi sau prinşi în capcană de oamenii răi. Aceştia trebuie să fie deosebiţi cu grijă şi trataţi cu milă. „Alţii“ despre care ne vorbeşte versetul 23 au devenit în mod evident mai adânc implicaţi în rău şi contaminaţi de el. Chiar şi aceştia ar putea fi salvaţi, deşi cel care i-ar ajuta trebuie să se poarte cu un spirit care să nu aibă încredere în sine. Trebuie să se teamă de focul care ameninţă să-i termine şi să urască şi carnea care i-a întinat. Numai dacă se poartă cu acest spirit va fi scăpat să nu se ardă sau să se întineze şi el însuşi, şi să fie în stare să le fie de folos.

Acesta este un cuvânt foarte important pentru noi, pentru că în mod natural suntem foarte înclinaţi să tratăm la fel pe toţi care sunt implicaţi în vreun fel în astfel de lucruri neevlavioase. Poate observăm răul şi ne arătăm foarte tăioşi împotriva lui, gata să punem laolaltă pe cel care a fost înşelat şi pe înşelător, lăsându-i în întinarea lor, cu nimic altceva înaintea lor decât focul. Nu trebuie să fie aşa. Trebuie să ne amintim cuvintele: „făcând o deosebire“.