A fi păstraţi în dragostea lui Dumnezeu

În al treilea rând, avem să ne păstrăm noi înşine în dragostea lui Dumnezeu. Avem să rămânem în cunoaşterea şi căldura şi puterea ei. suntem convinşi, desigur, împreună cu Pavel, că nimic „nu va putea să ne despartă de dragostea lui Dumnezeu, care este în Hristos Isus, Domnul nostru“ (Romani 8.39). Dragostea Lui are o influenţă puternică asupra noastră, şi El n-o va lăsa niciodată să dispară. Avem să fim scăldaţi în ea, ca o găleată sau un alt vas aruncat în ocean. Atunci vasul acesta este în ocean, şi oceanul este în el. Tot aşa, dacă ne păstrăm noi înşine în dragostea lui Dumnezeu, dragostea Lui va fi în noi, împărtăşind vieţilor noastre caracterul ei frumos.

Să ne amintim din nou că aceasta se spune sfinţilor care sunt îndemnaţi să lupte cu tărie pentru credinţă. În focul luptei nimic nu este mai uşor decât a deveni iritat sau chiar a te înfuria. Dacă ne păstrăm în dragostea lui Dumnezeu, duhurile ne sunt înălţate deasupra enervărilor care se ivesc de la oamenii dificili şi răi, şi de la argumentele lor. Un credincios s-ar putea încurca într-o conversaţie cu oameni care sunt mai presus de el din punct de vedere intelectual, dar dacă el este zidit pe credinţă şi se roagă în Duhul, se păstrează în dragostea lui Dumnezeu, nu va fi înfrânt în luptă. Poate că el nu-i va convinge pe cei care i se împotrivesc, însă orice spectator îşi va da seama că a fost martor la ceva care este mai mult decât simpla gândire intelectuală.

Venirea Domnului, ca un act al îndurării Sale

În al patrulea rând, avem să aşteptăm îndurarea Domnului nostru Isus Hristos pentru viaţa veşnică. Este mult ce avem astăzi, dar este mai mult ce va urma. Suntem oameni cu un viitor. Oamenii răi se pot înmulţi în jurul nostru şi apostazia totală se poate apropia, dar noi avem o perspectivă minunată şi o aşteptare măreaţă în venirea Domnului. Noi Îl aşteptăm să vină în văzduh, potrivit cu 1 Tesaloniceni 4.15-17, când îi va lua la Sine pe sfinţii Săi. Această mare faptă a Lui este descrisă ca îndurare. Noi n-o merităm, tot aşa cum nu merităm să fim iertaţi sau răscumpăraţi. Dar vom avea parte de ea, simplu, pe baza îndurării. Va fi un act de îndurare, încununând toate celelalte acte de îndurare care caracterizează purtarea Sa cu noi. Şi aceasta ne va conduce în viaţa veşnică în sensul ei deplin. Atunci vom avea nu numai viaţa, dar vom fi şi într-o scenă în care viaţa aceasta îşi are locul, este acasă la ea şi se va desfăşura în măsura ei deplină.

Aşteptarea venirii Domnului, nu îmbunătăţiri în lume sau în biserică

Dar îndemnul este să privim mereu în mod activ la acest minunat sfârşit. Aşteptările noastre să nu fie îndreptate spre îmbunătăţirea lumii sau a bisericii. Nu avem de aşteptat nici chiar treziri – deşi Dumnezeu poate dărui ceva de felul acesta în marea Sa îndurare şi, dacă El face acest lucru, să ne bucurăm şi să-I mulţumim. Dar noi aşteptăm venirea Domnului; şi cu cât arde mai luminos această nădejde în inimile noastre, cu atât mai mult vom susţine lupta credinţei.Cele patru îndemnuri ale lui Iuda, de, se referă la credinţă, şa Duhul Sfânt, la dragostea lui Dumnezeu şi la îndurarea care se va arăta la venirea Domnului nostru Isus Hristos. În privinţa aceasta avem să ne zidim, să ne rugăm, să ne păstrăm şi să privim. Îndemnurile acestea sunt foarte personale, îndreptându-se spre fiecare care Îl iubeşte pe Domnul.