După ce ne-a avertizat, Cuvântul lui Dumnezeu ne îndeamnă şi enumeră mijloacele noastre în prezenţa acestei stări de lucruri. Regăsim aici preţiosul adevăr despre care am vorbit deja, şi anume că Dumnezeu poate să fie glorificat în chip desăvârşit de ai Săi în mijlocul unei creştinătăţi ruinate. „Dar voi, preaiubiţilor, zidindu-vă pe credinţa voastră preasfântă, rugându-vă prin Duhul Sfânt“ (versetul 20).

- Primul îndemn este de a ne zidi pe credinţa noastră preasfântă, pe ceea ce a fost dat sfinţilor „odată pentru totdeauna“. Este evident că nu putem să ne zidim pe sărmana temelie a ceea ce se găseşte în inimile noastre. În schimb, această credinţă, învăţătura creştină, cuprinsă în Cuvântul care ne-a fost încredinţat, este preasfântă, pentru că Domnul vrea prin acest mijloc să ne despartă în întregime de lume pentru El. „Sfinţeşte-i prin adevărul Tău“, „Cuvântul Tău este adevărul“, spune Domnul Isus. Acesta este primul nostru mijloc de a-L onora pe Domnul.

- Al doilea îndemn este: „Rugându-vă prin Duhul Sfânt“. Dacă Dumnezeu ne sfinţeşte pentru El prin Sfânta Scriptură, o face de asemenea prin rugăciune. Rugăciunea exprimă dependenţa noastră de Dumnezeu. Prin rugăciune ne apropiem de El şi Îi prezentăm nevoile noastre. Intrăm astfel în legătură directă cu Dumnezeu în viaţa noastră zilnică; dar rugăciunea poate fi eficace numai dacă este făcută prin Duhul Sfânt (Efeseni 6.18). Astfel suntem sfinţiţi, despărţiţi pentru Dumnezeu mai întâi prin Cuvânt, apoi prin practicarea continuă a rugăciunii.

- Al treilea îndemn este de cea mai mare importanţă: „Păstraţi-vă în dra-gostea lui Dumnezeu“ (versetul 21). Duhul Sfânt a turnat această dragoste în inimile noastre; trebuie să ne păstrăm în ea, veghind să nu lăsăm să se introducă în sufletele noastre nici cel mai mic lucru care să tulbure savurarea acestei dragoste.

- Al patrulea îndemn este: „aşteptând îndurarea Domnului nostru Isus Hristos pentru viaţa veşnică“ (versetul 21). Acest pasaj cuprinde cele trei trăsături caracteristice ale copilului lui Dumnezeu, atât de des menţionate în Noul Testament: credinţa, nădejdea şi dragostea. Nădejdea este tot atât de importantă ca şi celelalte două: ea aşteaptă viaţa veşni-că în care numai îndurarea Domnului nostru Isus Hristos poate să ne introducă. Viaţa veşnică nu este aici, ca în scrierile lui Ioan, un lucru pe care creştinul îl are, ci acela în care el va intra, în timp ce aici pe pământ se bucură de ea în mod nedesăvârşit. Observaţi că în aceste două versete, mijloacele noastre constau în legăturile noastre cu Tatăl, cu Fiul şi cu Duhul Sfânt.