Trei cazuri citate în Vechiul Testament 

În versetul 11 este o schiţă ilustrată a comportării acestor oameni şi probabil îndeosebi a răului care îi caracteriza şi care avea să se continue în cei care îi urmau. Din nou sunt citate trei cazuri din Vechiul Testament care le arată starea. În privinţa aceasta nu este nimic nou sub soare. Răul mereu ia aceleaşi forme, merge pe aceleaşi căi şi ajunge la acelaşi sfârşit. Iuda spune lucrurilor pe nume. Oamenii aceştia şi urmaşii lor nu au decât „vai de ei!“ înaintea lor.

Calea lui Cain: propria voinţă în lucrurile lui Dumnezeu

Începutul felului lor de purtare este o umblare pe calea lui Cain. Este calea propriei voinţe în lucrurile lui Dumnezeu. Cain a fost cel dintâi care a luat calea aceasta, care îi poartă numele. Vroia să se apropie de Dumnezeu şi lucrul acesta în sine era bun; însă vroia să-l facă în propriul său fel, nu în felul lui Dumnezeu. Dar prin faptul că îi îmbrăcase pe cei dintâi părinţi ai noştri cu haine de piele, Dumnezeu indicase că moartea era calea Sa, şi credinţa lui Abel înţelesese acest lucru. Cain nu avea credinţă, îşi avea propriile sale gânduri. De ce nu era Dumnezeu satisfăcut cu calea care părea dreaptă lui Cain? El vroia să-li aibă propria lui cale, în propria lui voinţă.

Oamenii aceştia mergeau pe calea lui Cain, care este imens de populară. Sunt mulţumiţi de oameni care preferă propriile lor gânduri, şi nu ale Cuvântului lui Dumnezeu. De ce nu I-ar place lui Dumnezeu de eforturile lor şi de felul cum vor ei să se apropie de El? atâtea timp cât ei Îl recunosc, nu se pot ei apropia de El şi să I se închine aşa cum le place lor? Oricum, în felul acesta ei intenţionează să se apropie. Dar vai de ei, pentru că merg pe calea lui Cain; şi sfârşitul ei este numai nenorocire.

Rătăcirea lui Balaam: religia care urmăreşte câştigarea banilor

Pasul următor este acesta: „s-au dedat rătăcirii lui Balaam“. Este o totală urmărire a propriilor interese băneşti în lucrurile lui Dumnezeu. Religia de felul acesta devine o afacere profitabilă. Balaam era un medium spiritist care îşi luase pentru sine atât cât îi era profitabil din cunoaşterea adevărată a lui Dumnezeu. Aceasta era rătăcirea pe care o practica Balaam. Rătăcirea pe care o răspândea şi prin care înşelase pe mulţi din Israel încât îi adusese sub judecata lui Dumnezeu era această alianţă păcătoasă cu lumea idolatră. Şi în tot ceea ce practicase şi învăţase pe alţii, singurul lucru pe care îl număra era câştigarea banilor – iubirea răsplăţii băneşti.

Epistola aceasta vorbeşte despre „calea lui Cain“ şi de „rătăcirea lui Balaam“; în 2 Petru citim despre „calea lui Balaam“. Dar în amândouă epistolele gândul în legătură cu el este acelaşi, pentru că în 2 Petru 2.15 îl vedem descris ca unul „care a iubit răsplata nedreptăţii“. Calea lui este descrisă ca „nebunie“. Şi nebunia a avut mulţi urmaşi din zilele când scria Iuda, până în zilele noastre. oamenii răi pe care Iuda îi arăta, urmau cu plăcere rătăcirea lui şi credem că aceste cuvinte sunt încă aplicabile multora. Este un fapt izbitor că Balaam şi învăţătura lui rea apar în scrisoarea către adunarea din Pergam (Apocalipsa 2.14), deoarece adunarea aceasta prezenta profetic epoca în care ea a acceptat patronajul lumii, şi a început corupţia sistemului roman.

În sistemul acesta religios vedem religia ca o putere care strânge bani cu orice ocazie. Cu ani în urmă am văzut în Spania un anunţ în care se arăta că orice beneficiu presupus pe care Roma îi oferea de la naştere până la moarte costa bani; de fapt nu era nimic fără ei. Mai mult, după moarte era încă nevoie de bani şi iar bani, pentru ca purgatoriul să fie scurtat. Titlul acelui anunţ era „Religia banului“. Istoria Romei de-a lungul veacurilor ne prezintă multe şi teribile exemple de oameni care au schimbat harul lui Dumnezeu în destrăbălare, întocmai aşa cum ne spune Iuda. Multe alte forme de erezii au în ele un efort puternic de a câştiga bani, deşi poate nu în aceiaşi extindere.

Răscoala lui Core: afirmarea eului în lucrurile lui Dumnezeu

În final este răscoala lui Core, ale cărei detalii ne sunt date în Numeri 16. Păcatul lui Core a fost afirmarea eului în lucrurile lui Dumnezeu, şi aceasta a adus asupra lui o pedeapsă rapidă. Cain a trăit mai mulţi ani după ce şi-a ales calea propriei voinţe, Balaam a trăit timp suficient ca să facă ravagii în Israel prin rătăcirea lui, şi pentru cel puţin un timp interesul personal părea să fie profitabil. Dar afirmarea de sine însuşi a lui Core a avut parte de o judecată rapidă şi drastică.

Acesta este stagiul al treilea şi final în progresul răului care umple astăzi creştinătatea. Credem că vorbim într-un mod cumpătat când spunem că exemplele ei teribile sunt din plin în orice loc. Niciodată s-au fost oamenii mai încrezători în ei înşişi şi în puterea lor în lucrurile religiei. Core s-a înălţat pe sine însuşi împotriva lui Moise şi a lui Aaron; astăzi oameni care se numesc creştini sunt cu totul pregătiţi să se declare împotriva lui Hristos. „Isus Hristos“, spune ei, „gândea aşa şi spunea aşa: dar noi cunoaştem mai bine lucrurile, pentru că aparţinem unui secol iluminat“. Un semn foarte sinistru! Acum judecata nu poate fi amânată mult timp.

Supuşi voii lui Hristos, căutând gloria Lui şi afirmând drepturile Lui

Dar dacă Îl iubim pe Domnul Isus Hristos, să căutăm ca în toate să fin supuşi voii Sale, să căutăm gloria Sa şi nu a noastră, şi în loc de a ne afirma pe noi înşine, să afirmăm drepturile Sale. Să dorim să-I fim plăcuţi!