„Aceştia însă“, adaugă apostolul, „hulesc tot ce nu cunosc şi se pierd singuri în ceea ce ştiu din fire, ca animalele fără minte“ (versetul 10).

Cuvântul „aceştia“ ocupă un loc foarte important în această scurtă epistolă. El îi caracterizează pe oamenii care se ridică contra lui Dumnezeu din zilele lui Iuda şi în zilele noastre până în momentul venirii Domnului cu judecata Sa. Aceşti oameni există deci în zilele noastre. Petru, în cea de a doua sa epistolă, îi califică în acelaşi fel: „Dar aceştia, ca nişte animale fără minte, din fire sortite să fie prinse şi nimicite, batjocorind ce nu cunosc, vor pieri în însăşi stricăciunea lor“ (2 Petru 2.12). În ce termeni dispreţuitori îi tratează Duhul lui Dumnezeu pe aceia al căror orgoliu îndrăzneşte să se ridice împotriva lui Dumnezeu, care se laudă cu inteligenţa lor şi se coboară la nivelul animalelor fără minte, gândind că omul care se debarasează de Dumnezeu poate fi înţelept!

Apostolul adaugă: „Vai de ei!“, căci ei provoacă pe de o parte dispreţul lui Dumnezeu, iar pe cealaltă parte atrag judecata Sa. Domnul a vestit nenorociri asupra locuitorilor Ierusalimului şi asupra cetăţilor Galileii, precum prorocii Vechiului Testament asupra poporului iudeu şi asupra naţiunilor; dar aici, ca şi în Apocalipsa (8.13), nenorocirea este rostită asupra creştinătăţii, nenorocire mai groaznică decât toate cele din vremurile de odinioară, din cauza drepturilor superioare acordate naţiunilor creştine.

Scumpi prieteni, simţiţi nenorocirea care apasă asupra acestei lumi creştinate, în mijlocul căreia sunteţi chemaţi să trăiţi?