Observaţi mai întâi modul foarte general în care Iuda îi caracterizează pe creştinii cărora el le scrie: „Iuda, rob al lui Isus Hristos şi frate al lui Iacov, către cei chemaţi, preaiubiţi în Dumnezeu Tatăl şi păstraţi în Isus Hristos“ (versetul 1).

Celelalte epistole se adresează credincioşilor cu cuvinte foarte diferite; este adevărat că ei sunt numiţi de două ori „sfinţi chemaţi“, adică sfinţi prin chemare, dar niciodată direct „chemaţi“. Când Dumnezeu vrea să câştige un suflet pentru El, începe prin a-l chema. Aşa a făcut cu Avraam, părintele credincioşilor; şi nu s-ar putea da copiilor lui Dumnezeu un caracter mai general decât acesta; el îi cuprinde pe toţi, căci toţi sunt chemaţi, fără nici o excepţie.

Nu găsim aici o intenţie evidentă? Această epistolă, care se ocupă cu vremea actuală, se adresează tuturor copiilor lui Dumnezeu, fără să excludă vreunul, fără deosebire de mers şi de cunoştinţă, fără să ţină seama de ceea ce ar putea să-i despartă. Toţi sunt deci răspunzători de a asculta epistola şi de a se conforma ei; de aici, acest termen „chemaţi“, totodată atât de larg şi atât de individual. Când un apostol scria unei adunări locale, mulţi creştini care nu făceau parte din ea ar fi putut, în nepricepere, să afirme că nu li se adresează lor tot conţinutul epistolei sale; în cazul lui Iuda, un gând asemănător ar fi de nescuzat. Fiecare membru al familiei lui Dumnezeu, în această lume, trebuie să-şi zică: Domnul mi se adresează aici personal.

Este de observat că două lucruri dau acestor „chemaţi“ o siguranţă absolută cu privire la legăturile lor cu Dumnezeu. Ei sunt „preaiubiţi în Dumnezeu Tatăl şi păstraţi în Isus Hristos“. Niciodată nu ar trebui să existe în marea familie a lui Dumnezeu nici măcar un singur suflet care să se îndoiască de legăturile sale cu Tatăl şi care să nu aibă siguranţa mântuirii sale. Cei care se îndoiesc, să cugete la următoarele cuvinte: dragostea Tatălui faţă de voi este tot atât de desăvârşită ca şi dragostea Sa faţă de Isus Hristos, preaiubitul Său Fiu; de aceea apostolul vă spune: „preaiubiţi în Dumnezeu Tatăl.“ Siguranţa voastră este tot atât de desăvârşită ca aceea a lui Isus Hristos; de aceea apostolul vă spune: „păstraţi în Isus Hristos.“ Dacă mântuirea celor chemaţi ar depinde de credincioşia lor, nici unul dintre ei n-ar ajunge la capătul căii sale. Noi nu putem nici să ne păstrăm, nici să ne mântuim. Siguranţa noastră veşnică este asigurată nu pentru că suntem fideli (deşi, desigur, trebuie să fim fideli), ci pentru că Dumnezeul dragostei ne vede înaintea Lui în Hristos.