Adresa: către cei chemaţi (1)

Iuda se adresează către cei „chemaţi“, adică cei cu adevărat chemaţi ca popor al lui Dumnezeu. El nu scrie sfinţilor care formau o anumită adunare, nici credincioşilor iudei deosebiţi de cei dintre naţiuni: toţi cei sfinţi sunt înaintea lui. El îi vede în două aspecte: întâi în relaţie cu Dumnezeu Tatăl, şi apoi în relaţie cu Isus Hristos. Ei ca şi noi, sunt „preaiubiţi în Dumnezeu Tatăl şi păstraţi în (prin) Isus Hristos“.

Chemaţi din lume; preaiubiţi de Dumnezeu, păstraţi până la sfârşit în Isus Hristos; îndurarea, pacea, dragostea, înmulţite (1,2)

Cât de frumoasă este această notă! - cea dintâi care se prezintă în epistola aceasta. Se adresează sfinţilor de peste tot, ca fiind chemaţi afară din lume. Toţi sunt preaiubiţi în Dumnezeu Tatăl, ca fiind născuţi din El; şi fiind sub mâna puternică a lui Isus Hristos, toţi sunt păstraţi. Adevăraţii sfinţi ai lui Dumnezeu sunt obiectele iubirii divine şi în ciuda tuturor relelor care pot invada cercurile creştine, ei vor fi păstraţi până la sfârşit. Mai mult, îndurarea şi pacea aveau să le fie înmulţite, deşi relele se înmulţeau în jurul lor. Câtă încurajare este în toate acestea! Câtă siguranţă, câtă tărie!. Ţinând seama de îmbărbătarea aceasta, vom putea începe să vedem relele expuse şi prezise.