Isus, luând un ştergar de in, S-a încins

„Isus, ştiind că Tatăl Îi dăduse toate în mâini şi că de la Dumnezeu a ieşit şi la Dumnezeu Se duce, Se ridică de la cină şi îşi pune deoparte hainele şi, luând un ştergar de in, S-a încins" (Ioan 13.3-4).

Preaiubitul nostru Domn apare în acest fragment învăluit de un har infinit, Îl vedem cu un lighean, încingându-Se cu un ştergar şi aplecându-Se să spele picioarele ucenicilor Săi. Domnul Isus, Fiul lui Dumnezeu, Creatorul şi Susţinătorul universului, este acolo ca să spele, eu mâinile Sale sfinte, picioarele celor care Îl urmau, să-i spele de toate petele pe care le-au căpătat, cunoscute sau necunoscu te de ei înşişi. Demnitatea şi gloria Persoanei Sale preamăresc harul acestui act, la picioarele pătate ale unui păcătos. Dar gloria Domnului este aşa de mare, încât umple tot spaţiul dintre cele două poziţii extreme. Domnul Isus poate să pună o mână pe tronul lui Dumnezeu şi cealaltă pe picioarele sfinţilor Săi şi să formeze, în El Însuşi preţiosul şi tainicul lanţ care le leagă pe amândouă.

„Isus, ştiind că Tatăl Îi dăduse toate în mâini şi că de la Dumnezeu a ieşit şi la Dumnezeu Se duce, Se ridică de la cină şi îşi pune deoparte hainele şi, luând un ştergar de in, S-a încins. Apoi toarnă apă în vasul de spălat şi a început să spele picioarele ucenicilor şi să le şteargă cu ştergarul cu care era încins" (versetele 3-5).

Să observăm deci: Isus, ştiind că toate lucrurile erau în mâinile Sale, de unde a venit şi unde Se duce, face această lucrare atât de profund semnificativă, să spele El picioarele ucenicilor Săi; ce har minunat! Şi ce bogăţii avem în El! Ce adevărat este că Isus ne urmează în toate diferitele etape ale istoriei noastre spirituale şi ne dă exact lucrul de care avem nevoie! El ne găseşte întâi zdrobiţi sub greutatea vinovăţiei noastre şi, prin preţiosul Său sânge, ne eliberează de povara noastră, aruncând-o în apele puternice ale iertării divine.

Pe scena corupţiei pe care o avem de traversat, El ne spală zi după zi de petele care se alipesc în mod inevitabil de noi, pentru ca să apărem înaintea lui Dumnezeu curaţi de tot şi să mergem în locul sfânt cu picioarele spălate de Isus. El purifică conştiinţa noastră prin sângele Său şi căile noastre prin Cuvântul Său.

Ce imensă uşurare pentru inimile noastre! Domnul Isus ne-a curăţat şi tot El ne menţine curaţi. Nu mai este urmă de pată nici pe conştiinţă, nici pe picioarele celui mai slab dintre membrii familiei credinţei. Această curăţire completă este în acord cu aceea a sanctuarului. Tot ceea ce vedea Dumnezeu pe conştiinţa mea a fost şters prin sângele Domnului Hristos; şi tot ce vede El în căile mele este curăţit prin Cuvânt, în aşa fel că eu sunt „curat de tot".

Lucrarea ştergarului şi a ligheanului nu încetează nici o clipă. Dacă n-am fi asiguraţi printr-o autoritate divină, ce am face noi? Am fi într-o stare de suflet nenorocită, temându- ne că nu este totul în ordine; sau am avea o concepţie foarte puţin înaltă despre sfinţenia poziţiei noastre. Dar când, prin credinţă, Îl vedem pe Domnul Isus cu ştergarul şi cu ligheanul, tainic, atunci - având viziunea cea mai înaltă a purităţii poziţiei în care ne-a aşezat sângele Lui - inimile noastre se bucură de o pace adâncă, pentru că ştim că Cel care a fost ţintuit pe cruce ca să ne introducă acolo este «încins» acum pentru a ne menţine în această poziţie.

Nu este nevoie să punem nici o clipă în discuţie aplicarea deplină a acestor fapte faţă de propriile noastre suflete; cât este de sigur că Domnul Hristos a spălat picioarele celor care erau aşezaţi în jurul Lui în timpul ultimei cine, tot atât de sigur este că El spală picioarele noastre şi va continua s-o facă până în momentul când vom fl cu toţii pe panajul de aur al sanctuarului.

„Iubind pe ai Săi, care erau în lume, i-a iubit până la capăt" (versetul 1). Da, trecând prin toate schimbările acestei lumi, dragostea Sa rămâne până la sfârşitul vremurilor. Dragostea Domnului Isus nu este de o zi, de o lună sau de un an, ci eternă. Ce a făcut timp de nouăsprezece secole mai face şi acum şi va mai face până când nu vom mai avea nevoie. Şi atunci „Se va încinge şi îi va pune să stea la masă şi, apropiindu-Se, le va sluji" (Luca 12.37). Aceasta va fi în gloria împărăţiei. Noi suntem legaţi de El pentru totdeauna, nu numai prin numeroasele noastre nevoi, ci prin puterea atracţiei preţioasei Sale Persoane.

Da, suntem tot aşa de sigur cuprinşi în acţiunea tainică din Ioan 13, cum suntem în mijlocirea puternică din Ioan 17. De acestea suntem asiguraţi prin propriile Sale cuvinte de dragoste când spune: „Şi nu cer numai pentru aceştia, ci şi pentru cei care cred în Mine prin cuvântul lor" (Ioan 17.20), precum şi prin expresia semnificativă: „Ai Săi ... până la capăt" (Ioan 13.1).

Iată de ce, pentru a păstra în inimile noastre o mângâiere şi o pace continuă, Domnul Isus nu încetează niciodată să ne spele picioarele. EI ni le-a spălat deja, astfel că nu mai avem nevoie să fim spălaţi din nou; dar picioarele şi căile noastre au nevoie să fie curăţate în mod constant şi aceasta El o face pentru noi fără întrerupere, de dimineaţă până seara şi de seara până dimineaţa. El o face întot- deauna, pentru că avem întotdeauna nevoie; nu numai când am făcut vreo greşeală de care avem cunoştinţă, ci tot timpul picioarele noastre au nevoie să fie spălate şi aceasta o face Dumnezeu Însuşi pentru noi; altfel, nu am avea parte cu El.

Petru, ca mulţi alţii din zilele noastre, nu înţelegea în totalitate sensul şi scopul actului Domnului Isus; el gândea că a împlini o asemenea slujbă era un lucru umilitor pentru Preaiubitul lui Stăpân, atunci când aceasta era o rază strălucitoare a gloriei Sale morale. Într-un sens, scena transfigurării de pe munte nu a fost o mărturie mai strălucitoare a gloriei Sale morale decât aceea din Ioan 13. Dar Petru nu înţelegea şi de aceea refuză la început să-L lase pe Domnul Isus să-i spele picioarele; dar când Domnul îi spune despre teribilele consecinţe ale acestui refuz, el strigă: „Doamne, nu numai picioarele mele, ci şi mâinile şi capul" (Ioan 13.9). Era o nouă greşeală, pentru că bietul Petru se înşela adesea, cu toate că inima îi era dreaptă.

Marele adevăr este acesta: din moment ce o persoană crede în Domnul Isus, ea este „curată de tot", purificată prin sângele Domnului Isus; ca urmare, ea nu are nevoie să fie spălată din nou. Adoratorul odată curăţit nu mai are conştiinţa păcatului (Evrei 10). Ideea unei spălări repetate va coborî valoarea sângelui la nivelul celui al taurilor şi al ţapilor. A fi spălat în sângele Domnului Isus înseamnă a fi în ochii lui Dumnezeu perfect pentru totdeauna. Ce ne mai trebuie?

Domnul Isus răspunde că nu trebuie nimic în plus decât spălarea picioarelor noastre. Şi de ce este necesară aceasta? Pentru că cel credincios este prin el însuşi o biată creatură slabă şi mizerabilă şi, în afară de aceasta, el traversează o scenă coruptă şi corupătoare.

Inexprimabilă binecuvântare să ştim că Domnul Isus este totdeauna încins cu ştergarul Său ca să spele toate petele pe care le facem în mersul nostru zilnic, aşa fel încât să putem totdeauna să fim menţinuţi în mod practic în poziţia în care ne-a introdus sângele Domnului Isus! Putem spune: «O, Hristos, Tu eşti îndeajuns pentru orice! Binecuvân tat să fie Dumnezeu că ne-a dat o asemenea resursă!»

Să putem să ne dăm seama mai mult de aceste adevăruri şi astfel să devenim în stare să urmăm exemplul pe care ni-l prezintă Domnul în acest preţios capitol. „V-am dat un exemplu, pentru ca, aşa cum v-am făcut Eu, să faceţi şi voi" (versetul 15). Şi cum putem noi să facem aceasta? Trăind în comuniune cu Domnul Hristos, vom fi capabili să curăţim căile celorlalţi prin Cuvântul lui Dumnezeu. Dacă văd pe un frate urmând un drum rău, adoptând obiceiuri urâte sau luând parte la o asociaţie necurată, eu pot să aduc Cuvântul şi să i-l aplic, pentru ca el să fie în întregime eliberat de acest rău.

(extras din Le Mess. Ev., 1946)