Isaia 65:1-12

„Sunt găsit de cei care nu Mă căutau...“ (v. 1) – scrie Isaia cu îndrăzneală. Despre acest curaj al profetului aflăm de la apostolul Pavel care, atunci când va cita v. 1 din Isaia 65 în Romani 10.20 va adăuga şi această expresie („Isaia îndrăzneşte şi spune...“). Îndrumat de Duhul, profetul deschide în mod vădit uşa naţiunilor, a celor care nu-L căutau pe Dumnezeu şi nu purtau numele Lui (49.6). Ce declaraţie curajoasă, ca să nu spunem revoluţionară, făcută în urechile israeliţilor atât de geloşi pentru privilegiile lor! Acesta era unul dintre lucrurile despre care se spunea în capitolul precedent că „niciodată n-au auzit“.Mărturisirea şi rugăciunile rămăşiţei necăjite se încheiau cu întrebarea neliniştitoare: „Vei tăcea Tu şi ne vei întrista peste măsură?“ (64.12). Nu, niciodată nu este în zadar când o inimă pocăită se întoarce la Domnul (Psalmul 51.17). Nu o ştim fiecare dintre noi din propria experienţă?Dumnezeu nu rămâne tăcut. Va lua cuvântul şi aceasta se va desfăşura, practic, până la sfârşitul cărţii. Cu toate acestea, înainte de a revela ceea ce a pregătit pentru cei care-L aşteaptă (aleşii şi slujitorii Săi: v. 9,10; 64.4), trebuie să pronunţe sentinţa definitivă prin care condamnă nu numai naţiunile duşmane lui Israel, ci şi poporul răzvrătit şi apostat.