Isaia 62:1-12

Ierusalimul cel abandonat, femeia sterilă şi întristată, văduva din cap. 54, se va numi: „Măritată“ (v. 4 notă: ebr. Beula), „Cea căutată“, „cetate nepărăsită“ (v. 12), iar Domnul, Mirele ei, Se va putea din nou bucura de ea. În aşteptarea acestui moment, pe ziduri au fost puşi străjeri vigilenţi, cu ordinul: „Voi, care vă aduceţi aminte de Domnul, nu tăceţi“ (v. 6). Respectând acest îndemn, credincioşii evrei ai vremurilor din urmă se vor îndrepta către Dumnezeu, strigând: „Aminteşte-Ţi de adunarea Ta, pe care ai câştigat-o din vechime, pe care ai răscumpărat-o...“ (Psalmul 74.2).Prieteni creştini, şi noi am fost puşi de Domnul într-un loc sau altul, fiecare în parte, şi am primit o misiune asemănătoare, care depinde de două cuvinte: „Vegheaţi şi rugaţi-vă“ (Matei 26.41; 1 Petru 4.7). Rugăciunile noastre sunt aşteptate acolo sus şi pentru ele sunt pregătite răspunsuri şi împliniri îmbelşugate. Avem oare şi noi subiecte importante de adus înaintea inimii Tatălui nostru ceresc? Adunarea Lui ne stă şi nouă pe inimă? Sunt cei din oraşul sau din localitatea noastră subiecte pe care să I le amintim Domnului? Să nu rămânem tăcuţi câtă vreme astăzi avem privilegiul de a fi cei care Îl determină pe Domnul să-Şi amintească de ai Săi. Cât de impresionant este să-L auzim pe Dumnezeu vorbind de rugăciunile noastre ca de unele de care El ar avea nevoie pentru a-Şi aminti de promisiunile Sale! Ce har din partea Lui!