Isaia 47:1-15

Acum ne stă în atenţie Babilonul şi observăm că înainte chiar ca acesta să-şi fi făcut intrarea pe scena istoriei, căderea îi fusese deja anunţată. Folosit de Domnul pentru a-l disciplina pe poporul Său, Babilonul nu a arătat niciun pic de milă faţă de el, nu şi-a „pus la inimă (aceste lucruri)“ şi nici nu şi-a „amintit de sfârşitul lor“ (v. 7; Deuteronom 32.29). Prin gura lui Daniel, Dumnezeu îi făcuse deja cunoscut Babilonului acest sfârşit (vezi Daniel 2.45). Cu toate acestea, cetatea îngâmfată a proclamat: „Voi fi stăpână pentru totdeauna“ (v. 7). Şi cunoaştem sfârşitul ei solemn şi subit, în noaptea tragică a ospăţului lui Beltşaţar ... (Daniel 5.30).În Noul Testament, Babilonul este o imagine a creştinătăţii ca Biserică responsabilă: ea a încetat să mai fie aici, jos, o străină şi să mai sufere; a preferat un tron în locul crucii; a uitat mila, dominând sufletele, nesocotind drepturile Domnului, pierzând din vedere întoarcerea Lui şi deprinzându-se cu o mulţime de idolatrii şi superstiţii (v. 12,13). Dar ceasul ruinei ei se apropie (Apocalipsa 18). Momentul când Hristos o va prezenta cerului şi pământului pe adevărata Lui Mireasă, Biserica, alcătuită din toţi răscumpăraţii Săi iubiţi, înălţaţi împreună cu El, va avea loc înainte de dezlănţuirea evenimentelor din Apocalipsa 18. Faceţi şi voi parte din Biserica celor răscumpăraţi?