Isaia 46:1-13

Profetul îşi continuă comparaţia, zugrăvind un alt tablou contrastant: pe de o parte, idoli deşerţi, care sunt poveri grele pentru cei care îi poartă, iar pe de altă parte, un Dumnezeu puternic şi credincios, care, dimpotrivă, Îşi poartă El Însuşi poporul, de la începutul şi până la sfârşitul istoriei sale (v. 3; Deuteronom 1.31; 32.11,12). În locul acestei poziţii privilegiate, Israel a preferat totuşi să slujească falşilor dumnezei neputincioşi şi ridicoli (v. 6,7). Aceştia l-au făcut să se poticnească greu, l-au zdrobit sub povara lor şi, în final, au devenit cauza captivităţii sale.Din punct de vedere moral, lucrurile nu s-au schimbat de atunci. Idolii cei mai onoraţi astăzi în lume (şi care sunt din aur şi argint, spre deosebire de aceia din cap. 44, care nu erau decât din lemn) îi conduc negreşit la ruină pe cei care îi slujesc. Şi ce mare putere exercită încă aurul asupra inimii omului...! Ce ne propune Domnul în schimb? Să ne încredem în El din tinereţea noastră, să ne bizuim pe El fără-ncetare, an de an, tot timpul vieţii noastre, iar dacă trebuie să ajungem la vârsta când puterile ne scad, din nou să ne bucurăm, pentru că avem o frumoasă promisiune: „Până la bătrâ­neţe Eu sunt Acelaşi şi până veţi încărunţi, Eu vă voi purta“ (v. 4).