Versetul zilei

Dumnezeul oricărui har, care v-a chemat în Hristos Isus la slava Sa veșnică, după ce veți suferi puțină vreme, vă va desăvârși, vă va întări, vă va da putere și vă va face neclintiți.

1 Petru 5:10 (VDC)

Isaia 38:1-16 (Jean Koechlin)

de Jean Koechlin - 05 Ianuarie 2017

Isaia 38:1-16

Credinţa lui Ezechia primeşte încă un răspuns din partea Domnului, de data aceasta şi mai minunat faţă de cel din capitolul precedent.În poarta vieţii împăratului se prezintă un vizitator nepoftit: Moartea. Disperarea care-l cuprinde pe împărat în faţa ei pare să trădeze că Ezechia nu cunoştea promisiunea pe care Dumnezeu o făcuse prin gura lui Isaia: „El va înghiţi moartea prin victorie (sau: pentru totdeauna) şi Domnul Dumnezeu va şterge lacrimile de pe toate feţele“ (25.8). Ezechia, trăind în timpul promisiunilor pentru pământ (Psalmul 116.9), nu putea privi dincolo de o prelungire a zilelor lui; nu avea înainte certitudinea învierii pe care o au astăzi credincioşii; nu ştia că „a muri este un câştig“, pentru că a pleca şi a fi „împreună cu Hristos este cu mult mai bine“ (Filipeni 1.21,23). Cu toate acestea, Dumnezeu aude rugăciunea lui, vede lacrimile sale şi ... Se lasă înduioşat (Psalmul 34.6). Şi de data aceasta însoţeşte răspunsul Său cu un semn al harului: umbra dă înapoi pe cadranul solar, simbol al judecăţii amânate.Versetul 3 ne duce cu gândul la Evrei 5.7 şi la lacrimile din Ghetsimani. Cine altul decât Isus a mai putut împlini în totul aceste cuvinte?Această frumoasă istorie ne-a fost deja relatată în 2 Împăraţi 20.1-11, dar numai aici găsim mişcătoarea scriere a lui Ezechia... (v. 9) care însoţeşte vindecarea sa.