Iov 10:1-22

„Îţi place să asupreşti?“ – este felul în care se pregătea Iov, în amărăciunea sa, să-I pună întrebarea lui Dumnezeu (v. 3). Scriptura îi răspunde cu un verset pe care nu trebuie să-l uităm niciodată în încercările noastre: „El nu necăjeşte, nici nu întristează cu plăcere pe fiii oamenilor“ (Plângeri 3.33): sunt cuvinte pe care cu atât mai mult nu trebuie să le piardă din vedere cei care sunt copiii Săi.Asemeni lui Iov în v. 8-12, David se minunează şi el (în Psalmul 139.14-16) de modul în care a fost conceput. Cei doi ajung la aceeaşi concluzie: Cel care „m-a întocmit“ în felul acesta şi care „m-a ţesut cu oase şi cu nervi“ mă cunoaşte până în străfundul sufletului. Cum I-ar putea fi Lui ceva ascuns – orice ar fi? Lumina lui Dumnezeu, ochii Săi care scrutează păcatul, iată ce îl făcea pe Iov să nu se simtă deloc în largul său. Se vedea înaintea Domnului ca o pradă urmărită de leu (v. 16). Ca şi autorul Psalmul 139, Iov căuta la început să se ascundă de privirea lui Dumnezeu, dar la sfârşit va dori să fie cercetat şi cunoscut de El. Ce progres!„Grija Ta mi-a păstrat duhul“, recunoaşte Iov (v. 12). Fără această grijă, cine ştie până unde s-ar fi cufundat? Poate până la a-L blestema pe Dumnezeu şi la a-şi lua viaţa (2.9)... Să înţelegem şi noi cât de multă nevoie de Domnul are duhul nostru, pentru a fi protejat, un duh care cade atât de uşor pradă fie exaltării, fie deprimării!