Capitolul 24

Harul opus legii 　　

În acest capitol, Dumnezeu, prin gura slujitorului Său, recapitulează toate căile Sale de har faţă de Israel, de cînd 1-a chemat pe Avraam pînă la stăpînirea deplină a Canaanului. Dacă poporul ar fi avut înţelepciune, mişcat de această îndurare şi neîncrezîndu-se în sine, ar fi trebuit să spună Domnului: Harul Tău, numai harul Tău să continue să ne păzească şi să ne conducă! Dar nebunia lui îl face să se ţină de principiile legii; el se încrede în sine şi spune: „Noi vom sluji Domnului".

Faptul că Dumnezeu termină această istorie prin arătarea harului Său, are însemnătate pentru noi. Fiind introduşi în locurile cereşti pentru a ne bucura de ele, prin harul Său ne menţine Dumnezeu şi prin el ne întăreşte inimile. Dar pentru ca să-1 înţelegem bine, trebuie ca starea noastră să ne fie pe deplin descoperită. Aşa este cu căile lui Dumnezeu, căci atunci cînd a ajuns în Canaan, Israel a învăţat să cunoască pentru prima oară (versetul 2) idolatria părinţilor săi, ruina totală a celor din care se trăgea şi îndepărtarea totală de Dumnezeu. Tot aşa este şi pentru noi. Ruina celui dintîi om nu ne apare în întreaga ei realitate decît atunci cînd sîntem eliberaţi deplin. Prea puţini creştini înţeleg acest adevăr, pentru că sînt puţini care se bucură de binecuvintările Canaanului, de locul lor slăvit în Hristos. Fiul risipitor ştia deja multe lucruri cînd era în drum spre casa tatălui său: păcatul său, starea sa nenorocită nu-i erau cu totul necunoscute; dar, cînd a ajuns în casa tatălui, a auzit pentru prima oară aceste cuvinte: „Acest fiu al meu era mort şi a înviat, era pierdut şi a fost găsit". Tot aşa, după ce am fost introduşi în binecuvintările duhovniceşti, epistola către Efeseni spune: „Eraţi morţi în greşelile şi în păcatele voastre".

Începutul capitolului nostru ne vorbeşte, cum am spus, despre căile lui Dumnezeu în har faţă de poporul Său pămîntesc. în Avraam (versetul-3) aflăm alegerea, chemarea, credinţa şi făgăduinţele care se îndreaptă spre Isaac. în Iacov şi Esau (versetul 4) găsim alegerea de bunăvoie a harului. în Egipt (versetul 5), Israel învaţă să cunoască iertarea; la Marea Roşie (versetul 6), eliberarea. De asemenea harul (versetul 7) este cel ce-1 susţine în pustie, care îl face să treacă Iordanul (versetul 11), care îl introduce în Canaan (versetul 13).

Prezenţa vrăjmaşilor nu face decît să pună în lumină harul puternic al lui Dumnezeu în favoarea poporului Său. Egiptenii care îi ţinuseră robi, au fost judecaţi; au fost nimiciţi la Marea Roşie, cînd s-au împotrivit eliberării poporului. Amoriţii care căutau să se împotrivescă trecerii lor, au fost învinşi. Balac, vrăjmaşul care, prin intermediul lui Balaam, încearcă să-L facă pe Dumnezeu să-Şi întoarcă faţa de la poporul Său, este făcut de ruşine şi trebuie să audă binecuvântări ieşind din gura celui pe care-1 chemase să blesteme. în sfîrşit, toate neamurile fug dinaintea lui Israel, ca alungate de viespe, fără ca ei să aibă nevoie să folosească sabia si arcul.

Un har atît de minunat trebuia să fie un îndemn pentru popor să urmeze pe Domnul. Iar noi? N-am primit noi un har şi mai mare? „Dumnezeu a făcut cunoscute căile Sale lui Moise şi faptele Sale fiilor lui Israel". Le-a descoperit El planurile Sale? Nu, acestea ne erau păstrate nouă. Dumnezeu ne-a făcut parte de planurile Sale cele mai tainice, de planurile Sale veşnice cu privire la Hristos; El a făcut din noi nişte oameni fată de care Se destăinuie! Ce har!

Dar Israel nu pierduse încrederea în sine. „Vom sluji Domnului", răspunde el. Şi totuşi toată istoria lor- le era în faţă ca să-i înveţe. „Depărtaţi", spune Iosua, „dumnezeii cărora le-au slujit părinţii voştri dincolo de Rîu şi în Egipt" (versetul 14); aceşti dumnezei erau deci printre ei. Apoi, cu privire la Canaan, el adaugă: „Cînd veţi părăsi pe Domnul şi veţi sluji unor dumnezei străini" (versetul 20). Ei n-au îndepărtat niciodată aceşti dumnezei! Idolatria umple toată istoria lor. Dumnezeu îi lasă să meargă şi ruina lor devine completă. Singura lor resursă era harul; ei nu l-au vrut, şi o piatră mare (versetul 26), imagine a legii, rămîne înălţată, ca mărturie şi judecată împotriva lor, pînă ce Israel va deveni din nou un obiect al harului.

În adevăr, Dumnezeu nu Se opreşte la judecată. Căile Sale de răsplătire vor trece. Toată istoria răspunderii omului va lua sfîrşit, dar un lucru rămîne veşnic: harul — care ne-a cunoscut mai dinainte, ne-a predestinat, ne-a chemat, ne-a îndreptăţit şi ne-a slăvit.