Versetul zilei

Dumnezeul oricărui har, care v-a chemat în Hristos Isus la slava Sa veșnică, după ce veți suferi puțină vreme, vă va desăvârși, vă va întări, vă va da putere și vă va face neclintiți.

1 Petru 5:10 (VDC)

Iosua 11:1-11 - Jean Koechlin

de Jean Koechlin - 01 Decembrie 2016

Iosua 11:1-11

  La Gabaon, în cap. 10, confederaţia împăraţilor din Sud fusese făcută praf. Acum cei din Nord se strâng în jurul lui Iabin, împăratul Haţorului, popor fără număr, pentru a lupta împotriva lui Israel. „Toţi aceşti împăraţi s-au întâlnit“ (v. 5). „Împăraţii pământului se ridică şi conducătorii se sfătuiesc împreună împotriva Domnului şi împotriva Unsului Său“, anunţă Psalmul 2 vorbind despre vremuri viitoare.Şi ce i-a spus DOMNUL lui Iosua? „Nu te teme de ei ... îi voi da pe toţi străpunşi înaintea lui Israel“ (v. 6). Şi biruinţa este însoţită de un masacru care nu a cruţat pe nimeni. Ne este greu să înţelegem aceste grozave judecăţi. Nu suntem noi ucenicii unui Învăţător care recomandă: „Iubiţi pe vrăjmaşii voştri, faceţi bine celor care vă urăsc ...“? (Luca 6.27). Nu suntem noi copiii unui Tată care îndeamnă: „Dacă vrăjmaşului tău îi este foame, dă-i să mănânce; dacă îi este sete, dă-i să bea ...“? (Romani 12.20). Dar, dacă este un timp pentru har (cel al nostru), va fi şi un timp pentru mânie. Ea se va abate peste cei care vor fi respins harul. Judecata canaaniţilor după secole de răbdare din partea lui Dumnezeu este o ilustraţie solemnă a acestui fapt.