Versetul zilei

Să-L iubești pe DOMNUL, Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău și cu toată puterea ta.

Deuteronom 6:5 (NTR)

Iosua 10:1-11 - Jean Koechlin

de Jean Koechlin - 01 Decembrie 2016

Iosua 10:1-11

  Noi duşmani intră în scenă. Ei sunt conduşi de Adoni-Ţedec (domn al dreptăţii), împăratul Ierusalimului. Ce deosebire între acest personaj şi Melhisedec (rege al dreptăţii), împărat al Salemului (Geneza 14.18-20)! Cel din urmă l-a binecuvântat pe Avram, apoi pe Dumnezeul Preaînalt (EL-ELYON), care i-a dat pe vrăjmaşi în mâinile patriarhului. Din contră, Adoni-Ţedec ia conducerea duşmanilor poporului lui Avraam. Îşi strânge aliaţii împotriva Gabaonului, iar acesta, la rândul lui, face apel la noul său aliat. Ce rezultat nefericit a avut necredincioşia manifestată în cap. 9! Avându-L pe Domnul cu el, mai avea poporul nevoie de o altă alianţă? Ea nu face altceva decât să mărească pericolul.Cu toate acestea, Dumnezeu le va da biruinţa. Israel porneşte din Ghilgal, locul circumciziei, imagine a judecăţii cărnii. Epistola către Coloseni ne învaţă semnificaţia spirituală a acestuia. Morţi şi înviaţi împreună cu Hristos, este şi de datoria noastră să dăm morţii mădularele noastre (2.20; 3.1, 5). Revenirea la Ghilgal, care corespunde acestui act, este secretul victoriei. Pentru a triumfa, luptătorul credinţei trebuie întâi să realizeze că nu are nici o putere. Este astfel pregătit să-L lase pe Dumnezeu singur să lucreze. DOMNUL Însuşi poartă din ceruri războiul în favoarea poporului Său Israel.