Iona 4:1-11

Iertarea acordată cetăţii Ninive părea să contrazică şi să dezaprobe proclamaţia lui Iona. El va trece drept un mincinos, un fals-profet. Ce trist că soarta cetăţii cântăreşte mai puţin în ochii lui decât propria reputaţie! Uitând că tocmai fusese el însuşi obiect al harului, nu găseşte nicio bucurie în acest har, ci numai în bunăstarea lui (sf. v. 6).Iona ne aminteşte de Ilie, stând şi el descurajat, sub ienupărul său (comp. v. 3 şi 8 cu 1 Împăraţi 19.4). Asemeni lui, şi noi suntem capabili să ne mâniem pentru lucruri dintre cele mai mărunte. Pentru cel mai neînsemnat „curcubete“, adăpost precar pe care Dumnezeu ni-l ridică, ce furtună în sufletul nostru! Şi aceasta în timp ce viaţa veşnică a mulţimilor de fiinţe omeneşti este în discuţie în jurul nostru!În loc să stea acolo să murmure din postul său de observaţie (v. 5), nu avea profetul de împlinit o slujbă nespus mai măreaţă? Nu trebuia el să se întoarcă la Ninive cea cruţată, de astă dată cu un mesaj cu totul diferit, proclamând acolo numele acestui Dumnezeu pe care Îl cunoştea ca fiind „milos, îndurător, … de o mare bunătate…“ (v. 2) şi care tocmai confirmase aceste trăsături într-un mod atât de strălucit? Ocazie excepţională … ocazie pierdută! În ce ne priveşte, să nu-i scăpăm, din egoism şi din împietrirea inimii, pe aceia pe care Domnul îi aşază poate astăzi înaintea noastră (2 Împăraţi 7.9)!